Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rusia, ultimatum pentru NATO: Începe numărătoarea inversă

„Vine un moment al adevărului când Occidentul fie acceptă propunerile noastre, fie se vor găsi alte modalități de a apăra securitatea Rusiei”, a declarat Konstantin Gavrilov, șeful delegației ruse la Negocierile de la Viena privind securitatea militară și controlul armelor, potrivit TASS.

de Iulia Iancu

la 20.01.2022 , 13:04

Rusia, ultimatum pentru NATO: Începe numărătoarea inversă Rusia, ultimatum pentru NATO: Începe numărătoarea inversă - Profimedia Images

Rusia avertizează că "a început numărătoarea inversă" în așteptarea adoptării propunerilor ruse privind garanțiile de securitate adresate Statelor Unite și NATO, a declarat Gavrilov în cadrul reuniunii Forumului OSCE pentru Cooperare în domeniul Securității, potrivit TASS.

"Sunt convins că, cu bunăvoință și dorință de compromis, este posibil să găsim o cale de ieșire către soluții reciproc acceptabile. Începe numărătoarea inversă", este avertismentul rușilor. 

Gavrilov a subliniat că acțiunile NATO au avut ca rezultat fragmentarea spațiului paneuropean și au provocat pagube uriașe autorității OSCE, care s-a transformat "într-un ostatic al agendei înguste a Occidentului".

Articolul continuă după reclamă

'În aceste condiţii, delegaţia rusă va veni de acum înainte la Forumul OSCE pentru cooperare în domeniul securităţii doar cu problemele care corespund propriilor interese naţionale', a subliniat Gavrilov.

Pe acelaşi subiect

Previziunile sumbre ale lui Joe Biden: Cred ca Putin va intra în Ucraina

Preşedintele SUA Joe Biden a declarat într-o conferinţă de presă, că va fi crescută prezenţa militară în Polonia şi România, în contextul situaţiei de la frontierele Ucrainei, pentru că există o obligaţie în termenii Articolului 5 din Tratatul NATO, de a apăra aceste state, precizând că nu există o astfel de obligaţie faţă de Ucraina, deşi situaţia acesteia este îngrijorătoare. Șeful administrației de la Casa Albă a mai previz că "Rusia va intra în Ucraina".

„Încearcă să-și impună locul în lume între China și Occident”, a declarat președintele american, adăugând că în urma acțiunilor sale, Rusia s-ar putea confrunta cu sancțiuni fără precedent.

„Nu au văzut niciodată sancțiuni precum cele pe care am promis că le vom impune dacă atacă. Dacă fac cu adevărat ceea ce sunt capabili să facă cu forțele masate la granița Ucrainei, va fi un dezastru pentru Rusia. Aliații și partenerii noștri sunt gata să impună sancțiuni severe și semnificative împotriva economiei sale”, a adăugat Biden.

Putin are peste 127.000 de soldați la granița cu Ucraina

Potrivit unui raport al Ministerului ucrainean al Apărării, citat de CNN, Rusia a desfășurat peste 127.000 de militari în regiune. "Puterea totală a forței terestre RF AF (Forțele Armate ale Federației Ruse) pe direcția ucraineană este de peste 106.000 de soldați. Împreună cu componenta de mare și aer, numărul total este de peste 127.000 de militari".

Situația este gravă, este subliniat în raport, iar Ucraina avertizează că astfel, Rusia „încearcă să divizeze și să slăbească Uniunea Europeană și NATO”.

Acțiunile Kremlinului urmăresc, de asemenea, „să limiteze capacitățile Statelor Unite pentru a asigura securitatea pe continentul european”. Raportul a fost redactat, după eșecul celor trei runde de discuții diplomatice dintre Rusia și Occident.

Trupe trimise în Belarus și spre granița cu Ucraina

Publicația germană BILD notează cu Rusia transportă de-a lungul legendarei căi ferate transsiberiene în direcția Ucrainei, echipamente militare, inclusiv tancuri și rachete balistice cu rază scurtă de acțiune. Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a declarat, înainte de o întâlnire cu omologul său rus de marți, că speră că tensiunile vor putea fi rezolvate prin diplomație, iar dacă nu, Moscova va plăti un „preț mare” pentru actele de agresiune față de Ucraina

„Calea ferată transsiberiană este o rețea importantă pentru mișcările militare din Rusia. Călătoria unui tren militar durează între șase până la șapte zile pentru a ajunge din Orientul Îndepărtat al Pacificului până în vestul Rusiei. Trenurile din Siberia fac doar două-trei zile”, a declarat expertul militar în apărare Andy Scollick pentru BILD

Expertul avertizează că relocarea masivă a echipamentelor militare și a soldaților „nu are nicio legătură cu Kazahstanul și nici cu exercițiile la scară largă planificate de armata rusă. Prin urmare, este de la sine înțeles că se îndreaptă spre vest pentru a completa și a sprijini consolidarea operațională în apropierea graniței de est a Ucrainei”.

Dacă Rusia „ar fi vrut doar să agite spiritele, ar fi suficient un "spectacol" cu ​​tancuri și artilerie. Dar mișcarea logistică la scară largă indică echipamentul necesar pentru a susține o operațiune de luptă. Și nu este vorba doar de echipament. Majoritatea acestor trenuri conțin vagoane de pasageri pentru trupe și vagoane de marfă pentru echipamentul lor”, potrivit expertului irlandez.

Iulia Iancu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Rusia, ultimatum pentru NATO: Începe numărătoarea inversă