Rusia își mută exercițiile navale din apropierea coastei Irlandei. "Un gest de bunăvoinţă", anunță ambasadorul rus Iuri Filatov
Rusia renunță la manevrele militare navale care urmau să aibă loc în apele internaţionale din Marea Irlandei, săptămâna viitoare. Decizia vine în urma unei solicitări din partea guvernului irlandez, a declarat sâmbătă ambasadorul Moscovei în Irlanda.
Irlanda a fost informată săptămâna trecută că exerciţiile vor avea loc la 240 de kilometri de coasta de sud-vest, în zona sa economică exclusivă, dar nu în apele sale teritoriale, ceea ce înseamnă că au fost permise de dreptul internaţional, potrivit Reuters.
Ministrul irlandez de Externe Simon Coveney a declarat că planurile rușilor nu sunt binevenite, mai ales într-un moment în care SUA şi alţi aliaţi occidentali se tem că Rusia ar putea să se pregătească invazia Ucrainei după ce a desfăşurat peste 100.000 de militari în apropierea graniţelor sale.
Rusia, care neagă că plănuieşte vreo invazie a Ucraineu, a decis să mute exerciţiile navale ca un "gest de bunăvoinţă" faţă de pescarii irlandezi, a declarat ambasadorul Iuri Filatov într-un comunicat.
- Generalul Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA în Europa: În cazul unei confruntări militare, marina rusă...
- Reuters: Rusia a trimis rezerve de sânge la granița cu Ucraina, indiciu-cheie al unei posibile invazii, spun trei...
- Planul Marii Britanii pentru a evita o "baie de sânge" în Ucraina. Boris Johnson, în dialog cu Putin
Irlanda a salutat decizia Rusiei
Simon Coveney a salutat pe Twitter decizia Rusiei.
Unii pescari irlandezi au spus că plănuiau să pescuiască în zona din apropierea locului unde urmau să aibă loc exerciţiile militare ruseşti, în semn de protest.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰