Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rusia anunţă că a interceptat 68 de drone ucrainene: 66 deasupra regiunii Krasnodar, în sud, şi două în Crimeea

Război în Ucraina. Rusia a interceptat 68 de drone ucrainene, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în regiunea Krasnodar (sud) şi în Crimeea, anexată de Moscova în 2014, anunţă Ministerul rus al Apărării, relatează AFP, citată de news.ro.

de Redactia Observator

la 27.04.2024 , 11:12

Rusia anunţă că a interceptat 68 de drone ucrainene, 66 deasupra regiunii Krasnodar, în sud, şi două în Crimeea - Profimedia

Ministerul precizează că 66 dintre drone au fost doborâte deasupra regiunii Krasnodar, iar celelalte două deasupra Peninsulei Crimeea. ”Ei au încercat să atace rafinării de petrol şi infrastructuri. Potrivit informaţiilor de la faţa locului, nu există răniţi şi nici pagube grave”, anunţă pe Telegram guvernatorul regiunii ruse Krasnodar Veniamin Kondratiev.

Ucraina se confruntă cu dificultăţi în războiul împotriva Rusiei

Armata ucraineană şi-a multiplicat atacurile cu dronă pe teritoriul rus în ultimele luni, ţintind instalaţii energetice. Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a anunţat vineri o nouă tranşă din ajutorul destinat Ucrainei, în valoare de şase miliarde de dolari, în contextul în care Statele Unite încearcă să recupereze întârzierile în livrările americane către Kiev după luni de impas în Congres.

Articolul continuă după reclamă

Această nouă tranşă este a doua anunţată săptămâna aceasta, după cea de un miliard de dolari anunţată miercuri. Aceste două sume fac parte din bugetul de 61 de miliarde de dolari al unei vaste asistenţe a Ucrainei, adoptată săptămâna aceasta de Congresul american şi promulgată de către preşedintele Joe Biden. Ucraina se confruntă în prezent cu dificultăţi în războiul împotriva Rusiei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Rusia anunţă că a interceptat 68 de drone ucrainene: 66 deasupra regiunii Krasnodar, în sud, şi două în Crimeea