Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rusia a emis un mandat de arestare pe numele Iuliei Navalnaia. Acuzaţiile aduse văduvei opozantului Alexei Navalnîi

Un tribunal din Moscova a dispus marţi ca Iulia Navalnaia, văduva politicianului rus de opoziţie Aleksei Navalnîi, să fie arestată în contumacie pentru două luni, relatează Reuters.

de Redactia Observator

la 09.07.2024 , 20:33

Rusia a emis un mandat de arestare pe numele Iuliei Navalnaia. Acuzaţiile care îi sunt aduse văduvei opozantului Alexei Navalnîi Rusia a emis un mandat de arestare pe numele Iuliei Navalnaia. Acuzaţiile care îi sunt aduse văduvei opozantului Alexei Navalnîi - Profimedia

Instanţa a acuzat-o pe Navalnaia, care locuieşte în afara Rusiei, de participare la un grup "extremist". Decizia înseamnă că ea s-ar confrunta cu o arestare sigură, dacă ar reveni în ţară, scrie news.ro.

Rusia ordonă arestarea în lipsă a Iuliei Navalnaia

Navalnaia, în vârstă de 47 de ani, a intrat în lumina reflectoarelor după moartea soţului ei într-o colonie penală din Arctica, în februarie, şi a declarat că va continua lupta pentru ceea ce Navalnîi a numit "frumoasa Rusie a viitorului".

Articolul continuă după reclamă

Într-o postare pe X, Navalnaia le-a spus marţi susţinătorilor să se concentreze nu pe ordinul judecătoresc împotriva ei, ci pe lupta împotriva liderului rus Vladimir Putin. "Când scrieţi despre asta, vă rog să nu uitaţi să scrieţi principalul lucru: Vladimir Putin este un ucigaş şi un criminal de război", a scris ea. "Locul lui este în închisoare, şi nu undeva la Haga, într-o celulă confortabilă cu un televizor, ci în Rusia - în aceeaşi colonie (penală) şi în aceeaşi celulă de 2 pe 3 metri în care l-a ucis pe Aleksei", a adăugat ea.

Pe acelaşi subiect

Kremlinul a negat că ar fi ordonat uciderea lui Navalnîi

De la moartea soţului ei, Iulia Navalnaia s-a întâlnit cu o serie de lideri occidentali de rang înalt, inclusiv cu preşedintele american Joe Biden, la San Francisco.

ONG-ul cu sediul în SUA Human Rights Foundation a numit-o preşedinte pe Navalnaia, săptămâna trecută, iar aceasta a declarat că se va folosi de noul rol pentru a intensifica lupta dusă de soţul ei împotriva lui Putin. "Vom lua în considerare tot ceea ce poate fi util pentru a lupta împotriva lui Putin, pentru a lupta pentru Rusia frumoasă a viitorului", a declarat Navalnaia pe X.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Rusia a emis un mandat de arestare pe numele Iuliei Navalnaia. Acuzaţiile aduse văduvei opozantului Alexei Navalnîi