Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Iulia Navalnaia îl numeşte pe Putin "mincinos, hoţ, asasin"

Iulia Navalnaia, soţia lui Alexei Navalnîi l-a numit pe preşedintele rus Vladimir Putin "mincinos, hoţ, asasin", după de liderul de la Kremlin a depus jurământul de la începutul celui de al cincilea mandat, relatează AFP, citat de Agerpres. 

de Redactia Observator

la 07.05.2024 , 16:56

Iulia Navalnaia îl numeşte pe Putin "mincinos, hoţ, asasin" Iulia Navalnaia îl numeşte pe Putin "mincinos, hoţ, asasin" - Profimedia

"Ţara noastră este condusă de un mincinos, un hoţ, un asasin, dar se va termina inevitabil", a declarat Iulia Navalnaia într-un mesaj video publicat pe reţelele sociale. "Cu el la timonă, ţara noastră nu va avea nici pace, nici dezvoltare, nici libertate", a adăugat ea, referindu-se la războiul declanşat de armata rusă în Ucraina.

"Acest război este sângeros şi nebunesc şi nimeni nu îl vrea, cu excepţia lui Putin", a afirmat Iulia Navalnaia. "Promisiunile sale nu sunt numai lipsite de sens, sunt înşelătoare. Durează de 25 de ani. Va fi la fel şi de această dată", a spus opozanta în acest mesaj video de circa şase minute.

"În fiecare dintre mandatele sale situaţia nu face decât să se înrăutăţească şi este înspăimântător să ne imaginăm ce se va întâmpla atât timp cât Putin va fi la putere", a mai spus Iulia Navalnaia, făcând referire la "sutele de deţinuţi politici din Rusia care îndură condiţii inumane".

Articolul continuă după reclamă

"Trebuie să veghem ca nimeni în lume să nu-l creadă pe Putin, nici în Rusia, nici în străinătate", a mai spus Navalnaia. Pe 16 februarie 2024 soţul ei Alexei Navalnîi, principalul opozant al lui Vladimir Putin, a murit în într-o închisoare din Arctica în circumstanţe neclare.

Iulia Navalnaia, susţinătorii săi şi liderii străini l-au acuzat pe preşedintele rus că l-a asasinat pe opozant, care ispăşea în închisoare o lungă pedeapsă pentru extremism. Kremlinul respinge aceste acuzaţii.  Potrivit Wall Street Journa, agenţiile de informaţii americane au stabilit că Vladimir Putin cel mai probabil nu a ordonat uciderea lui Navalnîi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Iulia Navalnaia îl numeşte pe Putin "mincinos, hoţ, asasin"