Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Rusia a anunţat care e singura situaţie în care ar folosi arme nucleare

Într-un interviu acordat CNN, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a anunţat care ar fi singurul scenariu în care preşedintele Vladimir Putin ar folosi armele nucleare ale ţării. A trecut aproape o lună de când armata rusă a început invazia Ucrainei, iar negocierile nu oferă încă speranţe de pace.

de Redactia Observator

la 22.03.2022 , 22:22

Singura situaţie în care Putin ar folosi armele nucleare Singura situaţie în care Putin ar folosi armele nucleare - Profimedia / Shutterstock

Într-un interviu acordat CNN, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, afirmă că aşa-numita operaţiune militară specială declanşată de Rusia în Ucraina „nu a reuşit încă”, susţinând că aceasta este încă în curs şi că se desfăşoară strict conform planului stabilit. El susţine în continuare că armata rusă nu atacă ţinte civile în Ucraina, acuzând militarii ucraineni să folosesc civilii drept scut în lupte.

Rusia susţine că invadarea Ucrainei merge "conform planului"

Întrebat despre moralul scăzut al trupelor şi ce crede că a realizat Vladimir Putin prin războiul pe care el l-a declanşat în Ucraina, oficialul de la Kremlin a răspuns că operaţiunea din Ucraina se derulează conform planului: „Nu încă, nu a reuşit încă şi vorbim de o operaţiune militară specială în curs şi care se desfăşoară strict conform planului anterior stabilit". El a ţinut să precizeze că este vorba despre „o operaţiune serioasă cu un scop serios” şi că armata rusă nu atacă civili. „Militarii ruşi nu ating ţinte civile”, a ţinut să afirme Peskov. El susţine că militarii ucraineni „se acoperă sub scutul civililor”, relatează news.ro.

Articolul continuă după reclamă

Peskov: "De zeci de ani nimeni nu ne ascultă"

Pe acelaşi subiect

Peskov mai susţine că Vladimir Putin nu e „supărat” pe ucraineni, ci doar pe acei ucraineni care vor să intre în NATO, pentru a aduce rachete nucleare pe teritoriul Rusiei. Întrebat dacă preşedintele Putin încearcă să sperie restul lumii menţionând opţiunea nucleară, oficialul de la Kremlin a răspuns: „Preşedintele Putin intenţionează să facă lumea să asculte şi să ne înţeleagă îngrijorările. De zeci de ani nimeni nu ne ascultă. (...) Avem un concept cu privire la securitatea naţională şi este public. Puteţi citi toate motivele pentru care armele nucleare pot fi folosite”

Când ar folosi Rusia armele nucleare

Întrebat, de asemenea, despre folosirea armelor chimice sau biologice de către Rusia împotriva trupelor, civililor sau conducerii Ucrainei Peskov susţine că Rusia are „motive puternice” şi chiar dovezi că SUA au un program strict secret privind arme biologice pe teritoriul Ucrainei. Peskov a adăugat: „Nu mai avem astfel de arme”. Totuşi, a precizat că Rusia ar recurge la arme nucleare doar în cazul în care existenţa ţării ar fi ameninţată. "Dacă este vorba despre o ameninţare existenţială pentru ţara noastră, atunci armele nucleare pot fi folosite în conformitate cu doctrina noastră", a spus Dmitri Peskov.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Rusia a anunţat care e singura situaţie în care ar folosi arme nucleare