Româncă din Anglia, reclamată de vecini de fiecare dată când face grătar. Poliţiştii chemaţi s-o amendeze i-au oferit soluţia salvatoare
O româncă ce trăieşte în Marea Britanie a ajuns în pragul disperării pentru că de fiecare dată când face un grătar, vecinii cheamă poliţia. Exasperaţi de telefoane au fost şi agenţii care, în cele din urmă, în loc s-o amendeze pe femeie i-au oferit soluţia salvatoare.

Medeea e stabilită în Anglia şi are o proprietate. Românca face ocazional câte un grătar în curtea sa, dar de fiecare dată vecinii au chemat poliţia. Femeia a ajuns în pragul disperării din cauza acestei situaţii, dar la fel de deranjaţi au fost şi poliţiştii englezi care erau de fiecare dată nevoiţi să se deplaseze degeaba la adresă. În cele din urmă, unul dintre agenţi i-a oferit româncei soluţia salvatoare: să-şi invite vecinii la masă.
Ce prevede legea din Marea Britanie
Întreaga păţanie a fost povestită chiar de Medeea, pe contul ei de Facebook. "Vecinii ne-au reclamat la poliţie. Am vrut să facem un grătar şi l-am instalat iniţial într-o zonă, dar vecini din acea parte au sesizat că fumul este prea dens şi îi deranjează. Apoi l-am mutat în cealaltă parte a curţii, însă şi vecinii de acolo ne-au făcut plângere la poliţie pe motiv că scânteile, mirosul şi fumul le tulbură liniştea. Poliţiştii ne-au sugerat să-i invităm pe cei doi vecini să mâncăm împreună şi sper să ne împăcăm şi să nu existe astfel de plângeri", a scris Medeea.
În Marea Britanie, legislaţia nu prevede o interdicţie totală a grătarelor în aer liber. Totuşi, dacă unele persoane se simt deranjate, pot face plângeri, iar autorităţile, poliţia respectiv, trebuie să se prezinte la faţa locului pentru a constata gravitatea situaţiei şi pentru a lua măsurile care se impun, de la caz la caz. Potrivit statisticilor, aproximativ 240 de incendii pornesc anual în Marea Britanie din cauza grătarelor, mai exact din pricina faptului că nu sunt folosite şi manevrate corespunzător.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰