Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Interdicţia lui Marine Le Pen de a candida la prezidenţiale în 2027 se aplică imediat. Ce şanse ar avea apelul ei

Marine Le Pen face apel după ce a fost găsită vinovată de deturnare de fonduri cu un prejudiciu de 474.000 de euro pentru posturile a patru asistenți parlamentari. Lidera Partidului Rassemblement National (RN, extremă dreapta) a fost condamnată luni la patru ani de închisoare, doi cu suspendare şi doi cu executare, dar nu într-un centru de detenţie, ci prin purtarea unei brăţări electronice, la plata unei amenzi de 100.000 de euro şi la o perioadă de ineligibilitate de cinci ani cu executare imediată. Asta înseamnă că celebra politiciană franceză nu mai poate candida la alegerile prezidenţiale din 2027. 

de Redactia Observator

la 31.03.2025 , 16:56

Interdicţia lui Marine Le Pen de a candida la prezidenţialele din 2027 se aplică imediat. Ce şanse ar avea apelul ei Marine Le Pen sosește la tribunalul din Paris pentru sentinţă 31 martie, 2025 - Profimedia

Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen nu a întârziat să facă apel împotriva deciziei judecătorești care a stabilit o perioadă de 5 ani de ineligibilitate, ceea ce îi blochează candidatura la alegerile prezidenţiale din 2027 și 4 ani de închisoare. Totuşi, explică Le Figaro, apelul ei nu are niciun efect asupra perioadei de ineligibilitate de cinci ani, pedeapsă decisă cu executare imediată. Pedeapsa cu închisoarea și amenda ar urma să nu fie aplicate până la epuizarea căilor de atac

Judecarea apelului ar putea avea loc peste cel puțin un an, urmat de o perioadă de trei luni pentru pronunțarea unei noi decizii, care ar putea veni chiar înainte de alegerile din 2027. Dacă va avea câştig de cauză la pronunţarea apelului iar o decizie ar veni înainte de alegerile prezidenţiale din aprilie - mai 2027, Marine Le Pen ar putea, teoretic, să candideze.

Însă procesul trebuie să se desfășoare în acest interval restrâns de timp iar pregătirea unei candidaturi în acest context pare complicată. În cazul unei condamnări şi la apel, urmează etapa recursului la Curtea de Casație, înainte ca decizia judecătorească să devină definitivă.

Articolul continuă după reclamă

Marine Le Pen nu mai poate candida 5 ani pentru funcții publice 

Pe acelaşi subiect

Marine Le Pen a fost condamnată luni la o perioadă de ineligibilitate de cinci ani, la o pedeapsă de patru ani de detenţie, dintre care doi executaţi sub brăţară electronică, şi la o amendă de 100.000 de euro, pentru deturnare de fonduri. Alţi opt foşti eurodeputaţi ai partidului au fost de asemenea găsiţi vinovaţi în acest caz. "Scopul (brăţării) este de a se asigura că reprezentanţii aleşi, la fel ca toţi justiţiabilii, nu beneficiază de un tratament preferenţial", a declarat preşedinta instanţei, Benedicte de Perthuis.

În absenţa sa, întrucât a părăsit sala de audieri după ce a aflat de descalificarea sa imediată fără să aştepte ca instanţa să anunţe detaliile complete ale sentinţei, tribunalul a evidenţiat ''rolul central'' jucat de Marine Le Pen în sistemul pus în aplicare pentru a deturna fonduri de la Parlamentul European şi a invocat ''tulburarea ordinii publice şi a funcţionării democratice''. Anterior Le Pen fusese declarată vinovată de deturnare de fonduri publice de către tribunalul corecţional de la Paris.

RN este acum principala forţă din Adunarea Naţională (camera inferioară a parlamentului). Denumit iniţial Frontul Naţional (FN), partidul a fost redenumit în 2018. În total p

Ce acuzaţii i se aduc lui Marine Le Pen

Potrivit acuzării, între 2004 şi 2016, Frontul Naţional a pus la punct un "sistem organizat şi sistematizat" pentru a face din Parlamentul European "vaca de muls" a partidului, folosind cei 21.000 de euro pe lună la care deputaţii europeni au dreptul, pentru a plăti asistenţi parlamentari "fictivi", întrucât persoanele plătite lucrau de fapt pentru partidul de extremă dreapta. Pe tot parcursul procesului, Marine Le Pen şi-a susţinut constant nevinovăţia.

Instanța a estimat că prejudiciul total a fost de 2,9 milioane de euro, punând Parlamentul European să plătească pentru "oamenii care lucrau efectiv pentru partid". 

Alţi opt foşti eurodeputaţi ai partidului au fost de asemenea găsiţi vinovaţi de deturnare de fonduri publice în acest caz şi au primit diferite pedepse cu închisoarea, amenzi şi decăderi din drepturi. Una dintre cele mai proeminente figuri ale partidului, Louis Aliot, primar al oraşului Perpignan, cel mai mare oraş condus de extrema dreaptă, a fost condamnat la trei ani de interdicţie de a fi ales, dar fără aplicare imediată datorită statutului său de ales local.

2 milioane de euro amendă pentru partidul lui Le Pen 

Tot în acest dosar, RN a fost condamnată la o amendă de 2 milioane de euro. 1 milion de euro reprezintă amendă penală efectivă pentru implicarea în fraudă iar 1 milion de euro este confiscată – bani care fuseseră sechestrați în timpul anchetei, adică blocați de autorități, și care au fost confiscați definitiv.

La scurt timp după ce a părăsit Palatul de Justiţie, Marine Le Pen a ajuns la sediul partidului său, fără să facă nicio declaraţie în faţa mulţimii de jurnalişti care o aşteptau. Câteva minute mai târziu a sosit numărul doi al RN, Jordan Bardella, care şi-a anulat deplasarea la Strasbourg pentru sesiunea plenară a Parlamentului European, de asemenea fără să facă vreo declaraţie. În schimb, a publicat un mesaj pe reţelele de socializare în care considera că prin această sentinţă "democraţia franceză este executată".

Marine Le Pen (56 de ani) era creditată cu 34%-37% din intenţiile de vot în perspectiva alegerilor prezidenţiale, potrivit unui sondaj publicat duminică. Totuşi, aceasta nu garantează neapărat succesul final, pentru că ea mai eşuase în 2017, apoi în 2022 în turul al doilea în faţa actualului preşedinte Emmanuel Macron, care nu mai poate candida pentru încă un mandat. Bardella reprezintă acum principala alternativă a partidului pentru alegerile programate pentru 2027. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?
Observator » Ştiri externe » Interdicţia lui Marine Le Pen de a candida la prezidenţiale în 2027 se aplică imediat. Ce şanse ar avea apelul ei