Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rishi Sunak, noul premier britanic, anunţă "decizii dificile" care să îndrepte greşelile făcute de Liz Truss

Noul prim-ministru britanic, Rishi Sunak, a avertizat marţi că vor trebui luate "decizii dificile" pentru îndreptarea "greşelilor" comise în mandatul predecesoarei sale, Liz Truss, împinsă să demisioneze după o furtună financiară provocată de programul său economic, transmite AFP, potrivit Agerpres.

de Redactia Observator

la 25.10.2022 , 15:24

Rishi Sunak, noul premier britanic Rishi Sunak, noul premier britanic - Profimedia Images

"Doresc să-i aduc un omagiu predecesoare mele Liz Truss (...) Au fost făcute unele greşeli. Nu din rea-voinţă sau rele intenţii. În fapt, chiar dimpotrivă. Dar, cu toate acestea, greşeli", a declarat Sunak în primul său discurs rostit din faţa reşedinţei oficiale din Downing Street 10, potrivit Reuters.

Sunak, primul discurs în calitate de premier

"Am fost ales lider al partidului meu şi prim-ministru, parţial pentru a le îndrepta. Iar această muncă începe imediat. Voi aşeza stabilitatea şi încrederea economică în centrul programului acestui guvern. Aceasta înseamnă că vor urma decizii dificile", a spus el, promiţând să refacă încrederea în politică şi să combată o "criză economică profundă".

Articolul continuă după reclamă

Noul prim-ministru l-a luat în vizor şi pe un alt predecesor, Boris Johnson, afirmând că mandatul care le-a fost încredinţat conservatorilor la alegerile din 2019, câştigate de Johnson, nu este proprietatea unei singure persoane, şi că va fi ghidat de promisiunile asumate atunci.

Pe acelaşi subiect

Adresându-se unui public confruntat cu creşterea preţurilor la energie şi alimente, Sunak, unul dintre cei mai bogaţi parlamentari, a declarat că este pe deplin conştient de cât de dificilă este situaţia multor britanici.

"Tot ceea ce pot spune este că nu sunt descurajat. Sunt conştient de înalta demnitate pe care am acceptat-o şi sper să mă ridic la înălţimea cerinţelor sale", a spus el.

"De aceea, mă aflu aici în faţa voastră pregătit să conduc ţara spre viitor. Să pun nevoile voastre deasupra politicii, să construiesc un guvern care să reprezinte cele mai bune tradiţii ale partidului meu. Împreună putem realiza lucruri incredibile", a adăugat Sunak

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Rishi Sunak, noul premier britanic, anunţă "decizii dificile" care să îndrepte greşelile făcute de Liz Truss