Reacții în lanț după rebeliunea eșuată din Rusia. FSB este în conflict cu Ministerul Apărării, susține Kievul. Bloggerii militari scriu și despre o epurare la vârful armatei
La Moscova s-ar fi declanşat un conflict activ între serviciul de securitare FSB şi Ministerul rus al Apărării. Este evaluarea serviciilor de informaţii din Ucraina, după rebeliunea eşuată a lui Evgheni Prigojin, căreia nu i se cunosc încă toate consecinţele. Sigur este doar că grupul de mercenari Wagner, condus de Prigojin, nu va mai fi implicat în război ca unitate independentă. Dar luptele şi bombardamentele continuă, iar numărul victimelor civile creşte.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Atât serviciile ucrainene, cât şi oficialităţile de la Moscova afirmă că, după rebeliune, grupul Wagner nu va mai fi implicat în conflictul din Ucraina. Mercenarii care doresc să mai lupte se pot înrola în armata regulată a Rusiei.
În timp ce Şoigu a apărut de câteva ori în public după rebeliune, chiar alături de Vladimir Putin, Gherasimov nu a fost văzut în ultimele zile. Nu s-a anunţat, însă, nimic despre eventuala sa înlocuire. Şi mai neclară este situaţia generalului Surovikin, fost comandant al trupelor din Ucraina, considerat un aliat al lui Prigojin. Nici el nu a mai apărut după mesajul video în care cerea încetarea revoltei.
Presa occidentală, dar şi bloggerii militari din Rusia au scris că Surovikin este interogat sau chiar arestat pentru presupusă complicitate cu grupul Wagner. Dar, în mod surprinzător, fiica sa susţine că generalul este liber şi îşi îndeplineşte sarcinile, care nu presupun ieşiri în public. Oricum, este evident că insurecţia a slăbit sistemul de putere din Rusia, dar aliaţii Ucrainei trebuie să rămână vigilenţi.
Josep Borrell: Este clar că Putin iese slăbit din această criză, dar un Putin mai slab este un pericol mai mare.
- Suspiciuni că Putin ar fi trimis o sosie în Daghestan, la o baie de mulțime. Președintele rus vrea să arate că...
- Răsturnare de situaţie. Fiica generalului Serghei Surovikin neagă că acesta ar fi fost reținut în Rusia: Nu s-a...
- Armata rusă anunţă că a eliminat doi generali ucraineni, 50 de ofiţeri şi 20 de mercenari şi instructori...
Ucraina raportează progrese pe câmpul de luptă
Chiar şi Donald Trump, care nu-şi ascundea simpatia faţă de Putin, a recunoscut, pentru Reuters, că acesta este "oarecum slăbit". Războiul continuă, însă. La Herson, doi oameni au murit şi alţi doi au fost răniţi când locuinţa lor a fost distrusă de proiectilele ruseşti.
Armata ucraineană raportează, însă, noi progrese pe câmpurile de luptă, chiar dacă este vorba doar de 1200 sau 1500 de metri câştigaţi. În acelaşi timp, guvernul de la Kiev se pregăteşte pentru tot ce poate fi mai rău: în mai multe oraşe au avut loc teste de reacţie la un eventual dezastru nuclear, accidental sau provocat, la centrala Zaporojie, ocupată de ruşi.
În această atmosferă tristă şi tensionată, Papa Francisc este printre puţinii care caută o cale spre pace. El a trimis, în acest scop, la Moscova un cardinal care s-a întâlnit cu patriarhul Kirill, aliat fidel al lui Vladimir Putin, şi a celebrat liturghia în catedrala catolică a oraşului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰