Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Suspiciuni că Putin ar fi trimis o sosie în Daghestan, la o baie de mulțime. Președintele rus vrea să arate că e stăpân pe situație

Vladimir Putin a început epurările la cel mai înalt nivel după rebeliunea mercenarilor. Generalul supranumit Armaghedon, care a comandat trupele în Ucraina, a fost arestat. Acesta ar fi ştiut de revoltă dar nu a făcut nimic să o împiedice. Nu ar fi singurul cap al armatei ruse care l-ar fi sprijinit pe liderul Wagner

de Redactia Observator

la 29.06.2023 , 21:40

Generalul Serghei Surovkin ar fi ţinut în centrul de detenţie Lefortovo din Moscova, aflat sub controlul FSB, fostul KGB. Nu este clar dacă el este acuzat de complot în revolta condusă de Prigojin sau pur și simplu este reținut pentru interogatoriu. Cert este că acesta nu a mai fost văzut de sâmbătă, când a înregistrat un mesaj în care le cerea mercenarilor Wagner să renunţe la revoltă. 

Serghei Surovkin, general armata rusă: Vă cer să vă opriţi. Inamicul abia aşteaptă să profite de deteriorarea situaţiei politice din ţara noastră. Nu trebuie să le facem jocurile, într-o situaţie şi aşa dificilă pentru ţara noastră. Până nu e prea târziu, ceea ce trebuie să facem şi ce este necesar să facem, este să ne supunem voinţei şi ordinelor preşedintelui ales, să oprim înaintarea coloanelor şi să le aducem în garnizoane şi zonele de concentrare.

Generalul Serghei Surovkin, arestat. Kremlinul a refuzat să comenteze situaţia

Vezi și

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt Kremlin: Vă recomand să luaţi legătura cu ministerul Apărării. Ţine de prerogativele ministerului.  Trebuie să înţelegeţi că (Vladimir Putin, n.r.) este Comandantul Suprem al Armatei şi ţine legtura cu ministrul Apărării şi cu Şeful de Stat Major.  

Supranumit de presa rusă Generalul Armaghedon sau măcelarul din Siria, el a condus timp de mai multe luni operaţiunea militară din Ucraina, dar a gost înlocuit de Putin, nemulţumit de rezultatele de pe front. Nu este singurul general dispărut al Rusiei. Nu se mai ştie nimic nici de Valeri Gherasimov, şeful Statului Major. Ultima dată a fost văzut în public pe 9 iunie. Dispariţia lui Gherasimov îngrijorează cel mai mult. El este comandantul războiului Rusiei în Ucraina şi deţinătorul uneia dintre cele trei "serviete nucleare" ale Moscovei, potrivit unor analişti militari occidentali.

Pentru a arăta că situaţia este stabilă la Kremlin, Vladimir Putin a făcut o baie de mulţime în Daghestan, una dintre cele mai sărace regiuni din Rusia. Manifestaţia de simpatie a populaţiei este pusă însă sub semnul întrebării. Locuitorii de aici se opun războiului din Ucraina, iar mai multe voci susţin că nu liderul de la Kremlin a făcut vizita, ci o sosie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Suspiciuni că Putin ar fi trimis o sosie în Daghestan, la o baie de mulțime. Președintele rus vrea să arate că e stăpân pe situație