Răspunsul Chinei la amenințările Statelor Unite că vor boicota Jocurile Olimpice de la Beijing
Politicienii americani au fost avertizați că ar trebui să înceteze să mai ceară boicotarea diplomatică a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing pentru a evita afectarea relațiilor bilaterale, iar China va lua "contramăsuri" dacă va fi necesar, a declarat luni Ministerul chinez de Externe.
Politicienii americani au fost avertizați că ar trebui să înceteze să mai ceară boicotarea diplomatică a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing pentru a evita afectarea relațiilor bilaterale, iar China va lua "contramăsuri" dacă va fi necesar, a declarat luni Ministerul chinez de Externe.
Administrația Biden este așteptată să anunțe în această săptămână că oficiali guvernamentali americani nu vor participa la Jocurile Olimpice din 2022 de la Beijing, a relatat duminică CNN, scrie Mediafax.
Cei care cer un boicot sunt "grandomani" și ar trebui să înceteze "pentru a nu afecta dialogul și cooperarea dintre China și Statele Unite în domenii importante", a declarat Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.
"Dacă Statele Unite insistă să se agațe în mod deliberat de cursul său, China va lua contramăsuri hotărâte", a declarat el în cadrul unei conferințe de presă.
- Planul de 300 de miliarde de euro al UE ca să lupte cu China pentru influența în lume. Cum vor fi cheltuiți banii
- Pe podium campioană, în viaţă luptătoare. Andreea se pregăteşte pentru Jocurile Olimpice, dar are nevoie de...
- Dispariţia lui Shuai Peng atrage boicoturi în tenis şi Jocurile Olimpice. WTA provoacă guvernul chinez cum nu a...
Boicotul diplomatic față de situația drepturilor omului din China
Președintele SUA, Joe Biden, a declarat luna trecută că ia în considerare un astfel de boicot diplomatic pentru a protesta față de situația drepturilor omului din China, inclusiv față de ceea ce Washingtonul consideră a fi un genocid împotriva minorităților musulmane. Administrația a fost presată de activiști și membri ai Congresului să nu participe la jocuri.
Casa Albă a refuzat să comenteze duminică raportul CNN. Patru surse care cunosc politica administrației au declarat anterior pentru Reuters că există un consens tot mai mare în cadrul Casei Albe pentru a ține oficialii americani departe de Jocurile Olimpice de la Beijing.
CNN a precizat că boicotul SUA nu ar împiedica sportivii săi să concureze la jocuri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰