Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Putin vrea să pună capăt dominației SUA pe plan mondial. Lukaşenko, îngrijorat că Rusia va apela la arma nucleară dacă va pierde războiul

România vrea o nouă strategie de apărare la Marea Neagră, condusă de Statele Unite. Este mesajul cu care ministrul Apărării a mers la Washington, unde s-a întâlnit cu şeful Pentagonului. Cererea vine în contextul în care Vladimir Putin a promulgat azi noua strategie de politică externă a ţării, în care avertizează că este gata să folosescă armata pentru a pune capăt dominaţiei americane în lume. 

de Redactia Observator

la 31.03.2023 , 20:51

Vladimir Putin promite că va face totul pentru a elimina dominaţia Statelor Unite la nivel mondial. Aceasta este noua doctrină de politică externă a Rusiei, iar SUA şi aliaţii săi sunt văzuţi ca principla sursă de risc pentru Kremlin şi lumea întreagă.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: "Ministerul de Externe, împreună cu administrația prezidențială, Consiliul de Securitate, guvernul şi ministerele, au efectuat o muncă amplă, meticuloasă, pentru a actualiza (strategia de politică externă, n.r.) și a o aduce în conformitate cu realitățile geopolitice moderne."

În acelaşi document, Rusia se proclamă drept o "civilizație originală" și "un centru de dezvoltare mondială", iar atitudinea sa față de alte state va fi determinată de natura politicii lor - constructivă, neutră sau neprietenoasă. Noul document reprezintă încă o confirmare a atitudinii tot mai agresive a Rusiei. Aleksandr Lukaşenko, unul dintre cei care îl cunoaşte cel mai bine pe Putin, sugerează că suntem tot mai aproape de un al treilea război mondial. 

Vezi și

Alexandr Lukaşenko, preşedintele Belarusului: "Dacă Rusia simte că este aproape de a pierde, va folosi cea mai teribilă armă (armele nucleare n.r.)." 

Pe acelaşi subiect

Tensiunile dintre Rusia și SUA, din ce în ce mai mari

Relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia au suferit o nouă escaladare, după ce Moscova a reţinut in jurnalist american sub acuzaţia de spionaj.  

Vedant Patel ,Departamentul de Stat al SUA: "Vreau să fie clar că nu este sigur pentru cetăţenii americani să se afle în Federaţia Rusă. Orice cetăţean al Statelor Unite care locuieşte sau călătoreşte în Rusia trebuie să plece imediat." 

NATO se extinde

Reacţiile Rusiei vin în contextul în care NATO a anunţat că Finlanda va deveni stat membru în zilele următoare, ceea ce face ca frontiera pe care Rusia o va avea cu Alianţa să se dubleze. 

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: "Salut votul Marii Adunări Naționale din Turcia de ratificare a aderării Finlandei la NATO. Toți cei 30 de aliați NATO au ratificat acum protocolul de aderare. Și tocmai am vorbit cu președintele Sauli Niinistö pentru a-l felicita cu această ocazie istorică. Finlanda se va alătura în mod oficial alianței noastre în zilele următoare. Calitatea de membru va face Finlanda mai sigură și NATO mai puternică."

Cum ameninţările ruse se simt cel mai acut în regiunea noastră, ministrul român al Apărării a cerut la Washington o nouă strategie de apărare la Marea Neagră sub coordonarea SUA. 

Angel Tîlvăr, ministrul apărării: "Adăugarea mai multor capacităţi aeriene, de uscat şi maritime, dar şi capacități cibernetice și spațiale este foarte necesară în aceste vremuri foarte grele."

Lloyd Austin, Secretarul Apărării al SUA: "După 25 de ani, relaţia dintre Statele Unite şi România şi parteneriatul nostru strategic nu au fost niciodată mai puternice."

Noaptea trecută, mai multe localităţi din Ucraina au trecut prin iad. Zeci de rachete ruseşti au vizat regiunea Herson, unde cel puţin o persoană a murit, iar mai multe clădiri au fost distruse. 

Astăzi, ucrainenii sărbătoresc un an de la retragerea trupelor ruse din Bucha. Mica localitate din apropierea Kievului a devenit cunoscută în lumea întreagă drept simbol al atrocităţilor comise de ruşi. În Bucha, drumul pavat de cadavre, camerele de tortură şi gropile comune au spus povestea de groază a celor 1.400 de ucraineni torturaţi până la moarte. 37 erau copii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Putin vrea să pună capăt dominației SUA pe plan mondial. Lukaşenko, îngrijorat că Rusia va apela la arma nucleară dacă va pierde războiul