Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Putin susţine evacuarea parţială a oamenilor din Herson. Indicii despre planul ruşilor în Ucraina, conform analiştilor occidentali

Demnitarii instalaţi de ruşi la Herson nu par nici ei să ştie ce se va întâmpla în oraş. Au anunţat o interdicţie totală de circulaţie pentru civili, pentru ca după numai câteva minute să susţină că măsura se referă doar la aşa-numiţii "nazişti". Un lucru este sigur: localnicii care au mai rămas în oraş sunt îndemnaţi şi probabil chiar forţaţi să se mute pe celălalt mal al Niprului. Fapt extrem de rar, chiar preşedintele Putin a susţinut în public această măsură. Din Herson se relatează că soldaţii ruşi se instalează în locuinţele celor evacuaţi şi se pregătesc pentru lupte de stradă, în perspectiva unei ofensive ucrainene. 

de Redactia Observator

la 05.11.2022 , 08:09

"Locuitorii din Herson trebuie să fie mutaţi din zona celor mai periculoase acţiuni militare, ofensive, contraofensive şi aşa mai departe", a declarat Vladimir Putin. Analiştii occidentali nu sunt siguri cum să interpreteze declaraţia lui Vladimir Putin, care a comentat rareori evenimentele de pe fronturile din Ucraina. Unele indicii arătau că forţele ruse s-ar putea retrage cu totul din Herson, dar acum se pare că se pregătesc să reziste unei viitoare ofensive ucrainene. 

Rușii au decretat o interdicţie de circulaţie în Herson

Guvernatorul adjunct al oraşului, instalat de ruşi, a anunţat că localnicii nu mai au voie să iasă din case nici ziua, nici noaptea. Dar aproape imediat a şters postarea şi a înlocuit-o cu un mesaj mai confuz. "Interdicţia de circulaţie, 24 de ore din 24 şi şapte zile din şapte, a fost impusă încă de la 24 februarie, dar numai pentru nazişti şi complicii fasciştilor", Kirill Stremousov, liderul instalat de ruşi în Herson. 

Vezi și

Din teritoriul ocupat vin veşti şi mai sumbre. Muzeul de artă din Herson a fost pur şi simplu jefuit, exponatele fiind duse în Crimeea. Iar într-un oraş din apropiere, o femeie a fost spânzurată în public de colaboratorii Rusiei, după ce manifestase împotriva ocupaţiei. În acest timp, rachetele şi dronele ruseşti continuă să lovească obiective din diferite regiuni ale Ucrainei, iar în Donbas se dau lupte deosebit de intense. "În regiunea Doneţk, armata rusă a irosit deja, probabil, la fel de multe vieţi omeneşti şi tot atâta muniţie ca în ambele războaie din Cecenia la un loc", susţine Volodimir Zelenski.

Pe acelaşi subiect

Într-o vizită neanunţată în prealabil, dar binevenită, la Kiev, consilierul pentru Securitate Naţională al preşedintelui Joe Biden a anunţat un nou lot de ajutoare militare pentru Ucraina. Valoarea totală a asistenţei americane depăşeşte astfel 18 miliarde de dolari. O sumă deja prea mare pentru unii politicieni republicani, favoriţi în alegerile de săptămâna viitoare pentru Congresul Statelor Unite. 

Consilierul prezidenţial, care a fost decorat de preşedintele Zelenski, a dat asigurări că ajutorul va continua, oricare ar fi rezultatul alegerilor. "Recunoaştem nevoia acută de apărare antiaeriană, în acest moment critic în care Rusia şi forţele ruseşti trimit o ploaie de rachete şi drone iraniene asupra infrastructurii civile a acestei ţări", afirmă Jake Sullivan, consilier prezidenţial SUA. 

Discursul lui Vladimir Putin de Ziua Unităţii Rusiei

La Moscova, Vladimir Putin a profitat de Ziua Unităţii Rusiei pentru a încerca din nou să justifice invazia care, în opinia sa, era "inevitabilă". Putin a pretins, contrar evidenţei, că numai Rusia poate proteja Ucraina şi s-a străduit să creeze discordie între această ţară şi vecinii săi de la vest: "Rusia a cedat Ucrainei unele din teritoriile sale istorice, dar de bună voie! Iar acele teritorii de care am vorbit mai înainte (n.r. cedate Ucrainei) au fost luate cu forţa de la Ungaria, România şi Polonia. Sunt situaţii total diferite"

Iar în oraşul natal al lui Putin, Sankt Petersburg, a fost inaugurat cu mare fast un aşa-numit "centru de tehnologie militară" al grupului de mercenari Wagner, foarte activ în luptele din Ucraina. Grupul Wagner, întemeiat de Evgheni Prigojin, supranumit "bucătarul lui Putin", acţionează şi în Siria, şi câteva ţări africane, unde a fost acuzat, ca şi în Ucraina, de crime de război. Dar în Rusia prezenţa sa era până acum mai discretă. Deşi i se atribuie o influenţă tot mai puternică la Kremlin, Prigojin nu a participat la evenimentul din Sankt Petersburg. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Putin susţine evacuarea parţială a oamenilor din Herson. Indicii despre planul ruşilor în Ucraina, conform analiştilor occidentali