Putin își caută aliați în Iran, în timp ce Biden pleacă în căutare de petrol în Arabia Saudită. Tur de forță în Orientul Mijlociu
Preşedinţii Rusiei, Turciei şi Iranului se vor reuni pe 19 iulie, la Teheran, pentru un summit privind Siria şi discuţii bilaterale, a anunţat marţi Kremlinul, potrivit AFP şi Reuters. Între timp, Joe Biden se deplasează vineri în Arabia Saudită pentru prima dată în calitate de preşedinte al Statelor Unite, sperând să convingă Riadul să pună mai mult petrol pe piaţă pentru a calma creşterea preţurilor aurului negru şi a atenua inflaţia, scrie Agerpres.
Vizita preşedintelui Putin la Teheran pe 19 iulie este în curs de pregătire, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Vladimir Putin şi omologii săi turc, Recep Tayyip Erdogan, şi iranian, Ebrahim Raisi, vor participa la o reuniune a şefilor statelor care garantează procesul de pace în Siria.
"În afară de această reuniune tripartită, el va avea şi o întâlnire bilaterală cu Erdogan" în aceeaşi zi, a indicat Peskov, fără să ofere alte precizări, în timp ce negocieri care implică Turcia sunt în curs pentru a permite cerealelor ucrainene să fie exportate prin Marea Neagră.
Reuniunea de la Teheran va avea loc în contextul în care Erdogan, care încearcă să-şi mobilizeze baza electorală înaintea scrutinului prezidenţial de anul viitor ce se anunţă unul dificil, ameninţă de mai multe săptămâni cu lansarea unei noi operaţiuni militare împotriva combatanţilor prokurzi din nordul Siriei. Pe lângă Siria, întâlnirea bilaterală dintre Putin şi Erdogan ar urma să fie dominată de discuţiile asupra ofensivei ruse în Ucraina.
Biden, în căutare de petrol în Arabia Saudită
Joe Biden a afirmat înainte de alegerea sa la Casa Albă că Arabia Saudită ar trebui tratată ca un stat "paria" în urma asasinării jurnalistului disident Jamal Khashoggi. El a promis, când a preluat puterea, o "recalibrare" a relaţiilor cu acest partener strategic al Americii.
Dar de atunci, războiul din Ucraina a izbucnit şi a propulsat preţurile ţiţeiului la niveluri nemaivăzute de la criza financiară din 2008, când au atins maxime istorice. Suficient pentru a-l încuraja pe preşedintele american să calmeze lucrurile şi să lase deoparte preocupările legate de drepturile omului.
Pentru analistul de la Oanda, Craig Erlam, vizita evidenţiază "disperarea lui Biden pe măsură ce se apropie alegerile de la jumătatea mandatului, dorind să dea impresia că măcar încearcă să atenueze tensiunea de pe piaţă şi să facă preţurile să scadă".
Vizita preşedintelui SUA are loc înainte de următoarea reuniune a OPEC+ din august, în cursul căreia ar putea apărea un nou acord. "Ar fi o mare surpriză dacă Arabia Saudită ar produce mai mult petrol", spune Stephen Innes, analist la Spi Asset Management, deoarece creşterea preţurilor la ţiţei a stimulat economiile din Golf.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰