Video Putin a ridicat de la sol "Avionul Apocalipsei", special creat pentru un război nuclear. Ce dotări are "Kremlinul Zburător"
"Avionul Apocalipsei" pe care se bazează Vladimir Putin, în cazul unui război nuclear, a putut fi văzut survolând din Moscova, în ultimele zile, transmite Daily Mail. Aeronava Iliușin IL-80, dezvoltată la sfârșitul anilor '80, pe vremea Uniunii Sovietice, a fost filmată la periferia capitalei Federației Ruse - un posibil semnal trasmis Occidentului. Iliușin IL-80 nu a mai participat la parada militară de 9 Mai de un deceniu.
Avionul ce ar permite regimului de la Kremlin să supraviețuiască, în cazul unui dezastru atomic, a putut fi observat la altitudine mică în Moscova, în contextul în care întreaga lume se teme că Vladimir Putin ar putea recurge la bomba nucleară în Ucraina. Însă oficialii ruși insistă că aeronava este doar în repetiții pentru parada militară ce va fi organizată în Piața Victoriei din Moscova, pe 9 Mai.
"Avionul Apocalipsei" este supranumit "Kremlinul Zburător"
"Kremlinul Zburător", așa cum este cunoscut uriașul aparat Iliușin IL-80, o variantă modificată a avionlui Iliușin IL-86, nu are geamuri în afara cockpit-ului, pentru a fi ferit de impulsul electromagnetic al unei deflagrații atomice, și poate fi realimentat în timpul zborului. În plus, deține sisteme avansate de comandă și control prin care Putin poate ordona noi atacuri nucleare fără a se afla la sol. În partea de sus a fuselajului se poate observa o protuberanță în care se află antenele și sistemele de comunicații ale aeronavei. O antenă pentru frecvențe joase se află și în coada avionului, iar senzori sunt amplasați inclusiv pe stabilizatoarele orizontale.
Iliușin IL-80 urmează să fie înlocuit cu mult mai modernul Iliușin 96-400M, care se află pentru moment în faza de construcție. Într-un grav incident de securitate, unul dintre cele patru avioane de acest gen a fost spart și jefuit în timpul anului trecut, în orașul rusesc Taganrog, de lângă Marea Azov. Circa 39 de piese de echipament radio au fost furate atunci.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰