Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Putin a discutat ieri aproape 5 ore cu Xi Jinping apoi l-a condus la maşină, într-un gest fără precedent. Ce vor discuta cei doi azi

Prima discuţie tête-à-tête dintre Vladimir Putin şi Xi Jinping, care a avut loc luni la Kremlin, a durat patru ore jumate, potrivit agenţiilor de presă ruse. La finalul întâlnirii informale, într-un gest fără precedent, liderul rus l-a condus la maşină pe omologul său chinez. 

de Redactia Observator

la 21.03.2023 , 10:53

Vladimir Putin a afirmat luni, în timpul întrevederii cu omologul său chinez Xi Jinping, la Moscova, că este pregătit să discute despre planul de pace propus de Beijing pentru soluţionarea conflictului din Ucraina, scrie Agerpres.

''Suntem mereu deschişi pentru un proces de negocieri. Indubitabil, noi vom discuta despre toate aceste chestiuni, inclusiv despre iniţiativele dumneavoastră, pe care le tratăm cu respect'', a declarat Putin în timpul acestei întâlniri informale al cărei început a fost transmis de televiziunea publică rusă.

La rândul său, liderul chinez i-a transmis lui Vladimir Putin că este ''convins'' că acesta se bucură de sprijinul poporului rus înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024.

Vezi și

Vladimir Putin şi Xi Jinping continuă discuţiile la Moscova

Pe acelaşi subiect

Cele două părţi urmează să semneze, marţi, două acorduri majore pentru a extinde "parteneriatul comprehensiv" şi "cooperarea strategică", potrivit Kremlinului. La întâlnire va participa şi ministrul apărării rus, Serghei Şoigu.

Conform Moscovei, pe agenda de discuţii se va afla şi cooperarea tehnico-militară. Occidentul se teme că China ar putea furniza arme Rusiei pentru războiul pe care aceasta l-a declanşat în Ucraina.

Pentru Putin, vizita lui Xi este binevenită, deoarece îi permite să arate că nu este izolat pe plan internaţional. China nu a condamnat războiul Rusiei împotriva Ucraina şi este angajată în negocieri de pace. Conform Kremlinului, după discuţii sunt programate declaraţii ale celor doi lideri.

Xi Jinping este primul lider extern care se întâlneşte cu Vladimir Putin după ce Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis vineri un mandat de arestare pe numele liderului de la Kremlin, ca urmare a deportării a mii de copii ucraineni în Rusia de la începutul războiului din Ucraina. Referitor la acest aspect, diplomaţia chineză a cerut luni CPI, al cărei sediu se află la Haga, să evite orice ''politizare'' şi să respecte imunitatea şefilor de stat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Putin a discutat ieri aproape 5 ore cu Xi Jinping apoi l-a condus la maşină, într-un gest fără precedent. Ce vor discuta cei doi azi