Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Purtător de cuvânt al talibanilor: ”Ambasadele să îşi continue activitatea, nu va exista vreun risc pentru diplomaţi”

Un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat că ambasadele de la Kabul ar trebui să își continue activitatea, Suhail Shaheen precizând că diplomații din Afganistan nu sunt în pericol.

de Ana Maria Ghiarasim

la 15.08.2021 , 15:41

Luptatorii talibani și localnici stau deasupra unui vehicul al Armatei Naționale Afgane de-a lungul drumului, în provincia Laghman Purtător de cuvânt al talibanilor: ”Ambasadele să îşi continue activitatea, nu va exista vreun risc pentru diplomaţi” - Profimedia Images

“Vrem ca toate ambasadele să îşi continue activitatea, nu va exista vreun risc pentru diplomaţi. Cu toţii ar trebui să îşi continue activitatea la fel ca în trecut”, a afirmat Shaheen, potrivit The Guardian. “Facem apel la Ghani şi la ceilalţi lideri să coopereze cu noi”, a adăugat el.

În plus, a spus el, grupul islamist militant va proteja drepturile femeilor, precum și libertățile pentru lucrătorii din mass-media și diplomații.

"Asigurăm oamenii, în special în orașul Kabul, că proprietățile lor, viața lor sunt în siguranță", a spus purtătorul de cuvânt într-un interviu pentru BBC.

Articolul continuă după reclamă

Talibanii au intrat în Kabul și negociază cu afganii un transfer paşnic al puterii

Pe acelaşi subiect

„Conducerea noastră a instruit forțele noastre să rămână la porțile Kabulului, nu să intre în oraș. Așteptăm un transfer pașnic de putere", a mai spus el.

Guvernul afgan şi talibanii negociază un transfer paşnic al puterii la Kabul, după ce insurgenţii au ajuns la porţile capitalei.

Al Arabiya notează că Ali Ahmad Jalali, fost ministru de Interne, probabil va fi numit la conducerea administraţiei interimare a ţării. Nu se ştie dacă talibanii sunt de acord cu numirea lui Jalali, dar el a fost văzut ca un nume potenţial acceptabil pentru coordonarea tranziţiei de putere, precizează alarabiya.net.

Talibanii au remis un comunicat în care au precizat că nu intenţionează să preia controlul Kabulului cu forţa. În comunicat se arată că luptătorilor li s-a spus să stea la porţile Kabulului şi să nu intre în oraş. “Până când tranziţia va avea loc, guvernul afgan este responsabil cu securitatea la Kabul. Vrem ca niciun civil afgan nevinovat să nu fie rănit sau să nu moară când preluăm controlul, dar nu am declarat un armistiţiu”, menţionează talibanii.

Statele Unite au accelerat eforturile de evacuare de la Kabul după ce talibanii au ajuns la porţile oraşului şi presa a scris că insurgenţii ar pătrunde în oraş din toate direcţiile. CNN a anunţat că evacuările vor continua non stop pentru ca până marţi toţi cei din ambasada SUA la Kabul să fie evacuaţi, inclusiv angajaţii afgani.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Purtător de cuvânt al talibanilor: ”Ambasadele să îşi continue activitatea, nu va exista vreun risc pentru diplomaţi”