Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Prinţul Harry, atac dur la adresa mamei vitrege: ''Camilla a fost ticăloasă''. O acuză că a transmis bârfe tabloidelor din Regat

Atac virulent al prinţului Harry la adresa mamei sale vitrege. Fiul regelui Charles spune despre regina consoartă Camilla că este o ticăloasă, care s-a strecurat în căsătoria cu prinţesa Diana. Harry îi acuză pe membrii familiei regale că nu au încercat în niciun fel să se apropie de soţia sa, Meghan. Cu toate acestea, doreşte să se împace cu fratele şi tatăl său. 

de Alexandra Paraschiv

la 10.01.2023 , 12:39

Prinţul Harry: Ea a fost ticăloasă. A fost a treia persoană din căsnicia lor. Avea nevoie să îşi refacă imaginea.

Asta crede prinţul Harry despre mama sa vitregă, regina consoartă Camilla. O acuză că a făcut tot posibilul să-şi spele imaginea, inclusiv a complotat cu presa tabloidă din Regat, oferind la schimb informaţii despre familia regală. 

Prinţul Harry o acuză pe regina consoartă că a transmis bârfe tabloidelor din Regat

Vezi și

Reporter: Cum era ea periculoasă?

Pe acelaşi subiect

Prinţul Harry: Din cauza nevoii ei de a-și reabilita imaginea. Asta a făcut-o periculoasă din cauza legăturilor pe care le făcea în presa britanică. Și a existat disponibilitatea deschisă de ambele părți de a face schimb de informații. Și cu o familie construită pe ierarhie, și cu ea, pe cale de a fi regina consoartă, aveau să rămână oameni sau cadavre în stradă din cauza asta.

Mărturisirea vine după ce în carte, Harry a povestit că a asemănat-o pe Camilla cu mama vitregă şi rea din poveşti şi atât el cât şi William i-au cerut tatălui să nu se căsătorească cu ea. 

De aproape o săptămână palatul Buckingham se află sub un adevărat bombardament al prinţului Harry şi nimeni nu a fost cruţat. Spune că familia sa a făcut pact cu presa tabloidă pe care o numește "diavolul". Cel mai mult spune că îl doare felul în care a fost tratată soţia sa. Harry reproşează casei regale că a preferat să ia de bun ce scriau ziarele, decât să încerce să o cunoască.  

Prinţul Harry: Faptul că era americancă, actriță, divorțată, de culoare, biracială, cu o mamă de culoare. Acestea au fost doar patru dintre stereotipurile tipice.

Harry este supărat şi pe cumnata sa Kate, cu care părea să aibă o relaţie bună. O acuză că nu a încercat să se apropie de Meghan. 

Prinţul Harry: Felul în care ei (n.r.: William şi Kate) se comportau m-au făcut să simt că, din păcate, stereotipurile au ridicat o barieră în a o primi pe deplin în familie. 

Iar prejudecăţile rudelor nu s-ar fi oprit aici. 

Prinţul Harry: Mare parte a familiei, dar şi presa, erau ceva de genul: este schimbat, probabil este vrăjitoare. 

Harry recunoaşte în premieră că relaţia cu fratele său a fost una complicată de la început.  

Prinţul Harry: Întotdeauna a existat această competiție între noi, într-un mod ciudat. Cred că a fost întotdeauna jucată de moștenitor și de rezervă. 

În ciuda acuzaţiilor, Harry spune că nu consideră necesar ca el şi soţia sa să renunţe la titlurile regale şi îşi doreşte în continuare să se împace cu tatăl şi fratele său. Familia regală nu a răspuns până acum în niciun fel acuzaţiilor. Un semn că atmosfera este tensionată la palat ar fi acela că nimeni nu a felicitat-o public pe prinţesa de Wales de ziua ei.  

Alexandra Paraschiv Like

Alexandra Paraschiv, redactor pentru secţia ştirilor Externe de la Observator şi studentă la master, Jurnalism.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Prinţul Harry, atac dur la adresa mamei vitrege: ''Camilla a fost ticăloasă''. O acuză că a transmis bârfe tabloidelor din Regat