Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Primele reacții de la București după alegerile din Austria. Partidul cancelarului Karl Nehammer a înregistrat o înfrângere istorică

Blocarea aderării României la Schengen nu i-a purtat noroc cancelarului Karl Nehammer. Partidul său a obţinut cel mai slab rezultat în ultimii 80 de ani la alegerile regionale din landul Austria Inferioară şi riscă să piardă majoritatea parlamentară absolută. Iar voturile au fost pierdute în favoarea unui partid de extrema dreaptă.  

de Redactia Observator

la 30.01.2023 , 21:08

Rezultatele finale arată că partidul Popular al cancelarului Karl Nehamer a obţinut  39.7%, cu zece la sută mai puţin decât în la alegerile anterioare. Mult sub aşteptări. Înfrângerea este cu atât mai usturătoare cu cât în acest land votează aproximativ 20 la sută din ţară, iar rezultatele vor avea un efect major şi în scrutinul naţional, programat în toamna anului viitor. 

Karl Nehammer, cancelarul Austriei: "Oamenii sunt preocupaţi de creşterea inflaţiei, sunt multe teme care îi presează şi cresc şi avem şi un război în Europa." 

Landul Austria Inferioară, în care se află şi capitala Viena, este a doua cea mai populată regiune şi este considerată fieful Partidului Popular. Aici locuiesc şi cei mai mulţi români care trăiesc în Austria. Cu un mesaj antiimigraţie,  formaţiunea naţionalistă Partidul Libertăţii a obţinut cel mai bun rezultat al său de până acum, cu 25 la sută mai multe voturi decât în alegerile anterioare. Zeci de mii de voturi a luat numai de la partidul lui Nehammer.   

Vezi și

Teama de acest scrutin ar fi fost şi motivul pentru care Nehammer s-a opus aderării României la Schengen, spun analiştii. Cancelarul ar fi avut ca scop cucerirea electoratului speriat de imigraţia ilegală. Întrebat despre acest lucru, Nehammer spune că problema migraţiei nu este importantă doar pentru Viena, ci pentru întregul continent. 

Pe acelaşi subiect

Karl Nehammer, cancelarul Austriei: "Avem peste 75.000 de refugiaţi în Austria, care nu sunt înregistraţi. Nu suntem o ţară de graniţă, acesta a fost motivul pentru care am luat această decizie. Acum avem discuţii productive, avem o întâlnire în Consiliului UE în februarie. După aceea, cred că ar trebui să avem discuţii şi cu România, spre exemplu. De aceea am vizitat Bulgaria, iar după aceea vom vedea care ar putea fi parcursul. Nu acum." 

Reacția oficialilor din țara noastră după alegerile din Austria?

Bogdan Aurescu, şeful diplomaţiei de la Bucureşti, consideră că tema Schengen nu a avut un impact asupra alegătorilor austrieci. 

Bogdan Aurescu, ministrul român de Externe: "Aceste rezultate sunt foarte clare, cred că se poate trage uşor concluzia cu privire la impactul sau absenţa impactului folosirii temei Schengen în Austria, în acest context electoral. De aici înainte, cel mai important este să continuăm dialogul cu Austria."

Cancelarul de la Viena s-a declarat deschis să viziteze ţara noastră, dacă va fi invitat oficial. 

Nicolae Ciucă, prim-ministrul României: "În momentul în care vom avea primele concluzii de la nivelul ambasadei şi de la întâlnirile pe care staff-ul tehnic de o parte şi de alta le vor avea, vom stabili ce decizie vom lua, cu cine vom avea primele întâlniri şi, cu certitudine, cred că în continuare trebuie să plecăm de la certitudinea datelor conform cărora România nu se află pe itinerariul de bază al migraţiei. Nu pe la noi au trecut cei mai mulţi migranţi. Odată ce cifrele vor fi recunoscute şi acceptate, vom putea continua discuţiile fără niciun fel de limitare." 

Săptămâna trecută, cancelarul Austriei a avertizat că Viena îşi va menţine veto-ul faţă de extinderea Spaţiului Schengen, cât timp acesta "nu funcţionează". 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Primele reacții de la București după alegerile din Austria. Partidul cancelarului Karl Nehammer a înregistrat o înfrângere istorică