Prețul petrolului a crescut cu 3% din cauza stocurilor scăzute din SUA şi a atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor rusești
Prețul petrolului a crescut joi cu 3%, pe fondul diminuării stocurilor de țiței din SUA și al atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor rusești. Țițeiul european a trecut de 84 de dolari barilul. Atacurile cu drone ucrainene din ultimele două zile au dus la închiderea a trei rafinării de petrol, unde se procesează circa 12% din volumul total al țării, potrivit datelor citate de Bloomberg.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Preţurile petrolului au crescut cu aproape 3%, la maximul ultimelor patru luni din cauza perspectivelor unei cereri ridicate în SUA și a consecințelor războiului din Ucraina.
Potrivit analiștilor de la ANZ exporturile puternice din SUA au dus la scăderi surprinzătoare ale stocurilor de ţiţei şi la un declin peste aşteptări al stocurilor de benzină din SUA.
Cotațiile țițeiului european Brent și ale celui american WTI au urcat şi din cauza potenţialelor întreruperi a aprovizionării după atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti.
Preţurile petrolului au crescut miercuri cu 3%, la maximul ultimelor patru luni
- Pentagonul cumpără petrol rusesc interzis printr-o schemă pusă la cale de o rafinărie grecească - The...
- Rusia, atacată cu aproape 100 de drone în 2 zile. O importantă rafinărie a fost închisă, alta lovită. De ce...
- Lukoil, gigantul petrolier rus, vrea să-și răscumpere acțiunile vândute investitorilor din afara Rusiei
Contractele futures pentru petrolul european Brent au crescut cu 2,11 dolari, sau cu 2,6%, la 84,03 dolari pe baril, în timp ce preţul ţiţeiului american U.S. West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 2,16 dolari, sau cu 2,8%, la 79,72 dolari.
Preţul petrolului Brent a încheiat ziua la cel mai ridicat nivel din 6 noiembrie anul trecut.
Stocurile de țiței din SUA au scăzut în mod neașteptat pentru că procesarea a crescut, iar stocurile de benzină au scăzut pe fondul cererii puternice dinaintea sezonului de vară, a declarat miercuri Agenţia americană pentru Informaţii Energetice (EIA).
Stocurile de țiței din SUA au scăzut cu 1,5 milioane de barili, până la 447 de milioane de barili, în săptămâna încheiată pe 8 martie.
Îngrijorări la nivel mondial după ce Ucraina a atacat mai multe mari rafinării din Rusia
Totodată există îngrijorări la nivel mondial după ce Ucraina a atacat, în ultimele două zile, mai multe mari rafinării din Rusia.
Marți, armata ucraineană a vizat rafinăria Norsi a Lukoil. Iar miercuri Ucraina a atacat cu drone trei rafinării de petrol din oraşele Rîazan și Kstovo, regiunea Nijni Novgorod și Kirishi din regiunea Leningrad.
Ucrainenii susţin că aceste lovituri au ca scop perturbarea exporturilor rusești și aprovizionării cu combustibil pentru armata rusă de pe linia frontului.
Cele trei rafinării lovite reprezintă 12% din capacitatea Rusiei de procesare a petrolului
Cele trei instalații lovite de dronele ucrainene în ultimele două zile reprezintă circa 12% din capacitatea Rusiei de procesare a petrolului.
O altă dronă care a vizat miercuri dimineața rafinăria Kinef, din Kirishi, pe coasta Baltică, a fost doborâtă.
Kinef este o instalație majoră axată pe producerea de combustibil pentru export. Orice întrerupere semnificativă la această rafinărie ar avea efecte secundare asupra pieței globale de motorină, scrie Bloomberg.
Președintele Volodimir Zelenski a declarat că este "pe deplin corect" să provoace pierderi statului rus.
Potrivit Bloomberg, atacurile arată nesiguranța tot mai mare în care se află rușii obișnuiți, care trăiesc în regiunile din apropierea graniței cu Ucraina. Acest lucru este în contrast puternic cu afirmațiile Kremlinului că Putin este garantul apărării, consideră sursa citată.
Putin a spus miercuri într-un interviu acordat agenţiei de stat RIA că ucrainenii urmăresc prin aceste atacuri o implicare în alegerile din Rusia din acest weekend.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰