Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Președintele Germaniei regretă că nu s-a opus gazoductului Nord-Sream 2 și a susținut apropierea Vestului de Rusia

Președintele german Frank-Walter Steinmeier, un susținător de multă vreme al apropierii Occidentului de Rusia, și-a exprimat regretul pentru poziția sa anterioară, spunând că anii de sprijin pentru gazoductul Nord Stream 2 au fost o greșeală clară, scrie Reuters

de Redactia Observator

la 05.04.2022 , 12:17

Imagine ilustrativă Imagine ilustrativă - Profimedia Images

Steinmeier, un social-democrat care a ocupat funcția de ministru de Externe în mandatul cancelarului Angela Merkel, a declarat că invadarea Ucrainei de către Rusia l-a determinat să-și recunoască greșelile. „Adeziunea mea la Nord Stream 2 a fost în mod clar o greșeală”, a spus el. 

De-a lungul carierei sale politice, Steinmeier a susținut o apropiere economică de Moscova, cu scopul de a ancora Rusia într-un sistem global orientat către valorile țărilor vestice, potrivit Reuters. Ulterior, însă, odată cu izbucnirea războiului, acesta și-a recunoscut greșeala. 

Președintele Germaniei este menit să fie o figură unificatoare care se bucură de autoritatea morală de a îndemna oamenii la un comportament mai bun.

Articolul continuă după reclamă

„Nu am reușit să construim o casă europeană comună”, a spus Steinmeier. „Nu credeam că Vladimir Putin își va ruina țara, economic, politic și moral, de dragul nebuniei sale imperialiste”, a adăugat el. „În această privință, eu, ca și alții, m-am înșelat”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Președintele Germaniei regretă că nu s-a opus gazoductului Nord-Sream 2 și a susținut apropierea Vestului de Rusia