Povestea imaginii din Bucha care a zguduit lumea: bărbat cu mâinile legate la spate și împușcat în cap
O imagine puternică publicată de presa internaţională a devenit simbol pentru masacrul de la Bucha, de care este acuzată Rusia. Un bărbat zăce întins pe marginea drumului, cu mâinile legate la spate și cu o rană de glonț la cap. Imaginea a fost surprinsă duminică în orașul de lângă Kiev. Bărbatul este unul dintre sutele de locuitori despre care oficialii ucraineni spun că au fost găsiți morți după cinci săptămâni de ocupaţie rusească, relatează Reuters.
• Război Rusia - Ucraina, ziua 40 LIVE TEXT
Viceprimarul oraşului Bucha, Taras Shapravskyi, a declarat că 50 dintre localnicii morți, găsiți după ce forțele ruse s-au retrasla sfârșitul săptămânii trecute, au fost victimele crimelor extrajudiciare comise de ruşi. Oficialii ucraineni au acuzat Moscova de crime de război. În schimb, ministerul rus al Apărării a declarat că toate fotografiile și videoclipurile publicate de autoritățile ucrainene în care ar apărea „crime” comise de trupele ruse la Bucha sunt o ”provocare”. Niciun locuitor din Bucha nu a suferit violențe din partea trupelor ruse, susţine Moscova. Reuters nu a putut verifica în mod independent cine este responsabil de uciderea civililor din Bucha.
Reporterii Reuters au văzut duminică trei cadavre: cadavrul cu mâinile legate la spate (n.r.din poză) și alte două care nu aveau mâinile legate. Toate erau împuşcate în cap, în concordanță cu ceea ce primarul din Bucha Anatoliy Fedoruk și adjunctul său au descris drept execuții. În toate cele trei cazuri, nu au existat semne ale altor răni semnificative pe corp. Toate cele trei persoane împușcate în cap erau bărbați, îmbrăcați în civil.
Cadavrul cu mâinile legate avea urme de arsuri pe buze și pe față. Aceste detalii arată că o persoană a fost împușcată de la mică distanță. Pânza folosită pentru a lega la spate mâinile bărbatului pare a fi o banderolă albă. Trupele ruse au cerut localnicilor să poarte banderole pentru a se identifica, potrivit unei localnice care încă o purta pe a ei. Duminică, ministerul rus al Apărării a spus că: „În perioada în care forțele armate ruse au avut controlul asupra acestei localități, niciun localnic nu a suferit de vreo violenţă." Înainte ca trupele ruse să se retragă pe 30 martie, au livrat 452 de tone de ajutor umanitar civililor din regiunea Kiev, potrivit rușilor.
”Soțul meu a fost mutilat”
- "Nu vom ierta niciodată poporul rus!" Reacția primarului din Bucha, după masacrul care a îngrozit o lume întreagă
- ”Am reușit să găsim adresa călăului rus”. Cine sunt soldații ruși din spatele masacrului de la Bucha: o...
- Cadavre cu mâinile legate la spate cu folie de plastic în Bucha. ”Rușii mergeau din casă în casă, scoteau...
Corespondenţii Reuters au stat de vorbă cu un localnic care a povestit că o persoană a fost găsită moartă după ce a fost reţinută de soldaţii ruşi. Un alt locuitor a descris două persoane găsite moarte cu răni la cap. Reuters nu a putut verifica în mod independent aceste mărturii. O altă localnică, Tetyana Volodymyrivna, a povestit calvarul prin care a trecut de când ruşii au ajuns în Bucha. Plângând, arăta spre mormântul împrovizat al soțului ei.
Ea și soțul ei, un fost marinar ucrainean, au fost târâți din apartamentul lor când trupele ruse și-au instalat centrul de comandă în clădire. Soldații i-au ținut prizonieri în blocul în care locuiau. Ea a spus că rușii, când au ajuns în oraș, au întrebat oamenii cine sunt și au cerut să vadă documente. Femeia a mai spus că un luptător din forțele ruse despre care crede că este din regiunea semi-autonomă Cecenia i-a avertizat că îi va ”tăia”. Ea nu a explicat însă de unde a știut că este cecen.
Tetyana a fost eliberată după patru zile. Soțul ei nu a mai fost văzut nicăieri timp de câteva zile. L-a găsit după ce i s-a spus că sunt niște cadavre la subsolul clădirii în care locuia. "L-am recunoscut după pantofi şi pantaloni. Părea mutilat, corpul îi era rece. Vecinul meu are încă o poză cu chipul lui. Fusese împușcat în cap, mutilat, torturat.", a povestit femeia. Reuters a analizat fotografia cu fața și corpul grav mutilate, dar nu a putut stabili dacă a existat o rană cauzată de glonț.
După ce a recuperat cadavrul soțului ei, ea și câțiva vecini l-au îngropat într-o grădină de lângă clădirea lor, într-un mormânt suficient de adânc ”pentru ca să nu-l mănânce câinii”, a spus ea. Un alt cadavru zăcea încă în casa scării unde a fost găsit soțul ei, potrivit reporterului Reuters. Locuitorii din zonă au acoperit cadavrul cu un cearșaf.
”Bărbații erau pur și simplu împușcați”
În apropiere, este un alt mormânt cu rămășițele a doi bărbați, a declarat pentru Reuters o localnică. Ea a spus că bărbații au fost luați prizonieri de trupele ruse. Nu a văzut cum au fost uciși. Când au fost găsite cadavrele, ambele fuseseră împușcate prin ochiul stâng, a povestit ea. Alți șase localnici adunați lângă mormânt i-au confirmat povestea. Unul dintre ei a spus că l-a recunoscut pe unul dintre bărbați. Era un fost membru al armatei ucrainene.
Un alt localnic, Volodomir Kopachov, a povestit că rușii au instalat un sistem de rachete pe un teren viran de lângă grădina lui. Un reporter Reuters a găsit cutii de muniție aruncate în zonă. Kopachov a povestut că fiica lui în vârstă de 33 de ani, iubitul ei și un prieten au fost împușcați de trupele ruse. Kopachov a mărturisit că nu a ieșit de o lună din curte: „Ucideau oameni pe loc. Nu întrebau „cine ești, de ce ești afară?”. Bărbații erau pur și simplu împușcați”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰