Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Nu vom ierta niciodată poporul rus!" Reacția primarului din Bucha, după masacrul care a îngrozit o lume întreagă

Primarul oraşului Bucea (Uraina), Anatoli Fedoruk, a declarat pentru CNN, luni dimineaţă, că ucrainenii nu vor ierta poporul rus pentru atrocităţile petrecute în localitate. ”Jumătate din oraş este distrus”, copii, mame şi bătrâni fiind victimele principale ale măcelului, potrivit oficialului ucrainean. ”Avem impresia că ocupanţii ruşi au primit undă verde de la Putin şi de la Şoigu, ministrul rus al Apărării, să transforme Ucraina într-un safari şi nu au reuşit să ia Kievul, aşa că şi-au exprimat frustrarea asupra oraşului Bucea”, a mai afirmat Fedoruk.

de Redactia Observator

la 04.04.2022 , 17:18

primarul din Bucha "Nu vom ierta niciodată poporul rus!" Reacția primarului din Bucha, după masacrul care a îngrozit o lume întreagă - CNN

El a spus că ”jumătate din oraş este distrus”, fiind în prezent ocupat cu ”tranziţia de la o stare de război la o viaţă pe timp de pace”. Autorităţile locale lucrează la identificarea cadavrelor civililor care au fost împuşcaţi, despre care primarul Fedoruk a spus că ”au fost ucişi fără discernământ de ocupanţii ruşi. Mulţi dintre ei sunt bătrâni”.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

”Avem impresia că ocupanţii ruşi au primit undă verde de la Putin şi de la Şoigu, ministrul rus al Apărării, să facă un safari în Ucraina şi nu au reuşit să ia Kievul, aşa că şi-au exprimat frustrarea asupra oraşului Bucea şi a zonelor învecinate”, a adăugat el, potrivit news.ro.

Articolul continuă după reclamă

În Bucha au rămas 3.000 de localnici, din aproximativ 500.000, susține primarul

Pe acelaşi subiect

În oraşul Bucha, ce are de obicei o populaţie de aproximativ 500.000 de locuitori, au rămas în jur de 3.000 de oameni de când a început invazia rusă, potrivit primarului, care a decis şi el să rămână. Toţi au fost ”martori ai evenimentelor oribile”, a subliniat el.

Primarul Fedoruk a remarcat că mulţi copii şi adolescenţi au fost victime ale măcelului, în pofida faptului că nu reprezintă ”nicio ameninţare” pentru trupele ruse. ”Era imposibil să nu vezi că sunt copii, să nu vezi că o mamă cară un copil”, a spus el pentru CNN.

Oficialul ucrainean a precizat că ne putem aştepta să vedem aceeaşi imagine a atrocităţilor de la Kiev la Mariupol, peste tot unde au păşit ocupanţii ruşi, adăugând că ceea ce Putin a descris drept ”denazificare” este, de fapt, ”dezumanizarea ucrainenilor”.

Cine sunt soldații ruși din spatele masacrului de la Bucha: o unitate de artilerie din estul Siberiei

Responsabili pentru masacrul care a avut loc în Bucha ar fi unitatea 51460, a 64-a brigadă motorizată a armatei ruse și locotenent-colonelul rus Omurekov Azatbek Asanbekovich, potrivit serviciilor de informaţii militare ucrainene.

Serviciile de informaţii militare ucrainene au difuzat luni datele personale ale circa 1.600 de soldaţi ruşi care au acţionat în localitatea Bucha din apropiere de Kiev, cu nume, prenume, data naşterii şi gradul militar. 

Lista corespunde soldaţilor din a 64-a brigadă motorizată a armatei ruse, acuzată de Kiev că este implicată în uciderea a sute civili în oraşul Bucha. Imagini filmate după retragerea trupelor ruse arată civili morţi pe străzi, unii dintre ei cu mâinile legate sau îngropaţi în gropi comune, potrivit EFE, citată de Agerpres

Brigada a sosit în Ucraina din satul Knyaze-Volkonskoye, regiunea Habarovsk, de la granița Rusiei cu China și Coreea de Nord. Unitatea 51460 a fost staționată în Bucha, o confirmă și activiștii de la proiectul InformNapalm, care au publicat și ei datele personale ale comandantului și ale ”soldaților săi asasini și violatori”. În imaginile postate online, câțiva soldați ai batalionului flutură un steag al republicii Sacha - sau Yakutia - care se află în estul Siberiei. „Am reușit să găsim și adresa de domiciliu a călăului rus”, au scris activiștii InformNapalm, dezvăluind adresa acestuia de email - din care s-a dedus că Omurbekov are 40 de ani - și numărul său de telefon. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » "Nu vom ierta niciodată poporul rus!" Reacția primarului din Bucha, după masacrul care a îngrozit o lume întreagă