Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Polonia, Lituania și Letonia vor să declanșeze Articolul 4 al NATO. Războiul informațional prin care Lukașenko ademenește migranții în UE

Polonia, Lituania și Letonia iau în considerare să declanșeze Articolului 4 al NATO din cauza crizei de la granița cu Belarus. Mii de oameni blocați în condiții la temperaturi de îngheț continuă să încerce să forțeze frintiera în UE, scrie CNN.

de Redactia Observator

la 15.11.2021 , 18:07

Polonia, Lituania și Letonia vor să declanșeze Articolului 4 al NATO. Războiul informațional prin care Lukașenko ademenește migranții în UE Migranți la granița dintre Belarus și Polonia - Profimedia

Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a declarat duminică că cele trei țări sunt în discuții cu privire la declanșarea articolului 4 al NATO, care solicită consultări atunci când „integritatea teritorială, independența politică sau securitatea uneia dintre părți este amenințată”. Un oficial NATO a declarat săptămâna trecută că alianța militară monitorizează situația în desfășurare și că „aliații NATO sunt pe deplin solidari cu Polonia și cu alți aliați afectați de instrumentalizarea migranților de către Belarus”.

Oficialul a spus că Belarus „poartă responsabilitatea pentru criză, iar utilizarea migranților de către regimul Lukașenko ca tactică hibridă este inumană, ilegală și inacceptabilă”. Polițiștii de frontieră polonezi au folosit luni difuzoare pentru a avertiza oamenii de la punctul de trecere Kuznica-Bruzgi că vor folosi forța împotriva lor dacă nu respectă ordinele. Autoritățile au dislocat și un elicopter, și un tun cu apă în zonă, deși tunul cu apă nu a fost folosit. O coloană de vehicule de poliție a fost văzută apropiindu-se de graniță.

Mii de migranți ilegali din Orientul Mijlociu au încercat să treacă în Polonia în ultimele zile, în ciuda temperaturilor aproape de îngheț. Katarzyna Zdanowicz, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră poloneză, a declarat luni dimineață pentru CNN că aproximativ 4.000 de oameni stau în corturi de-a lungul frontierei și că situația este „foarte tensionată și foarte periculoasă”.

Articolul continuă după reclamă

Zdanowicz a spus că au existat „tentative forțate în masă de a trece granița” în zona Kuznica de către un grup de 60 de persoane duminică seara. Cei care au încercat să treacă s-au comportat „agresiv”, potrivit grănicerilor. Ei au aruncat cu pietre și lemne în poliția de frontieră poloneză, a spus ea. Un foc de avertisment a fost tras pentru a-i speria.

Pe acelaşi subiect

Războiul informațional al lui Lukașenko. Migranții ademeniți cu informații false 

O echipă CNN a urmărit cum mii de oameni din tabăra de migranți Bruzgi din Belarus și-au făcut bagajele și s-au deplasat spre granița poloneză luni dimineață. Un zvon a început să circule în tabară improvizată că guvernul polonez ar putea deschide granița pentru a permite un coridor umanitar către Germania. Polonia a negat categoric acest lucru, iar oamenii adunați în zonă au primit mesaje text de la autoritățile poloneze spunând că informația este o „minciună și o prostie”.

Mesajul SMS, primit și de membrii echipei CNN din zonă, suna în felul următor: „Polonia nu va lăsa migranții să treacă în Germania. Își va proteja granița. Nu vă lăsați păcăliți, nu încercați să plecați”. De altfel regimul Lukașenko a fost acuzat deschis că foloșește un război informațional pentru a-i păcăli pe migranți că statele din Vest au nevoie de ei și că le vor deschide granițele.  VIP Grub, un serviciu de pașapoarte și vize din Istanbul, implicat în traficul de migrabți susține că ajută la aducerea oamenilor în Europa prin „căi convenționale”. Îi ademenea pe migranți cu mesaje de tipul: Europa are nevoie de lucrători străini. „Numai companiile aeriene europene au nevoie de 1,2 milioane de refugiați. Profită de ocazie. Plătește-ne după sosire”, este unul dintre mesajele cu care se promovează acest serviciu, potrivit Deutsche Welle.

Autoritățile din Belarus au declarat că migrabții care se deplasează spre graniță au „intenții pur pașnice”, potrivit presei de stat  „Refugiații și-au adunat haine, corturi, saci de dormit, în speranța unui rezultat pozitiv al situației. Până la prânz, s-au organizat într-o coloană mare și au început să se îndrepte către punctul de control Bruzgi”, a declarat Anton Bychkovsky, un reprezentantul al poliției de frontieră.

”Uniunea Europeană nu vorbește despre desfășurarea de forțe militare”

Între timp, Uniunea Europeană va extinde luni sancțiunea împotriva Belarusului, a declarat șeful pentru politică externă al Uniunii Europene, Josep Borrell. „Astăzi vom aproba un nou pachet de sancțiuni împotriva persoanelor din Belarus responsabili de ceea ce se întâmplă... și vom lansa un cadru pentru a implementa alte sancțiuni altor persoane, companiilor aeriene, agențiilor de turism și tuturor celor implicați în această ilegalitate, de împingere a migranților la granițele noastre”, a spus el.

Borrell a spus că a vorbit cu ministrul de externe din Belarus în weekend, spunându-i că „situația de la graniță este complet inacceptabilă și că este nevoie de ajutor umanitar”. El a spus că Uniunea Europeană în acest moment nu vorbește despre desfășurarea de forțe militare. Ministrul german de externe, Heiko Maas, a avertizat că ar putea fi refuzate drepturile de survol și sloturile de aterizare pentru companiile aeriene care continuă să transporte refugiați la Minsk. 

Maas a lăudat, de asemenea, Turcia pentru că a oprit fluxul suplimentar de migranți către Belarus. "Toate companiile aeriene ar trebui să urmeze exemplul Turkish Airlines și al altora și să se opună afacerii de trafic de persoane a lui Lukașenko. Vor fi impuse sancțiuni severe tuturor celor care nu se vor conforma", a spus Maas duminică.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Polonia, Lituania și Letonia vor să declanșeze Articolul 4 al NATO. Războiul informațional prin care Lukașenko ademenește migranții în UE