Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Peste 1200 de cadavre ridicate de pe străzi în Mariupol. ”Oamenii se atacă pentru mâncare”. Scene de groază în orașul asediat de ruși

Este a treia săptămână de la războiul declanșat de Rusia în Ucraina. Crucea Roșie Internațională a descris scene dureroase care se derulează în orașul-port Mariupol, asediat de 10 zile de ruşi. Bilanțul morților ridicați de pe străzi se ridică la peste 1200, potrivit autoritățilorlocale, citate de BBC, dar numărul real ar fi mai mare. 

de Redactia Observator

la 10.03.2022 , 18:55

Sunt informaţii că rezervele de alimente și apă au atins niveluri periculos de scăzute, a declarat pentru BBC, Sasha Volkov, șeful delegației Crucea Roșie Internațională, trimisă la Mariupol. Într-un mesaj audio înregistrat miercuri, Sasha Volkov transmite că multe familii au rămas fără alimente şi nu mai au cu ce-şi hrăni copiii. În unele zone, situația este atât de gravă încât oamenii „au început să se atace unii pe alții pentru mâncare”, spune Volkov.

El a adaugat că, deși în oraș a apărut „un fel de piață neagră a legumelor, nu găsești carne”. De asemenea, oamenii riscă să rămână și fără proviziile de medicamente, farmaciile orașului „au fost jefuite acum 4-5 zile”, dar unele spitale continuă să funcționeze. „Am început să ne îmbolnăvim, mulți dintre noi, din cauza umidității și a frigului. Pacienții cu diabet și cancer au nevoie de medicamente. Dar nu mai există nicio modalitate de a face rost de ele”, a spus Volkov.

Viceprimarul din Mariupol: 1.207 cadavre ridicate de pe străzi

Vezi și

Viceprimarul din Mariupol spune că nu știe câți oameni au fost uciși în total în oraș, dar cel mai recent bilanț se ridică la 1.207. Acestea sunt „doar cadavre pe care le-am adunat de pe stradă”, a spus Serghei Orlov pentru BBC. El a spus că 47 de persoane au fost îngropate într-o groapă comună, deoarece nu s-a putut ajunge la cimitirul din afara orașului. „Nu toți au fost identificați”, a adăugat el.

Pe acelaşi subiect

Orlov a mai spus că nu a fost posibilă evacuarea civililor din oraș sau aducerea de ajutoare. Aproximativ 100 de persoane care încercau să fugă cu mașini private s-au întors miercuri după ce forțele ruse de la un punct de control au început să tragă „nu direct în mașini, ci pe lângă mașini”, a povestit el. 

Armata rusă a bombardat miercuri o maternitate, un spital de copii şi o zonă rezidenţială din Mariupol. Imaginile surprinse din satelit arată clădiri rezidențiale devastate şi parcuri distruse. Mai multe explozii puternice care s-au auzit și de la un kilometru distanţă, au devastat spitalul de copii din Mariupol. Urmările bombardamentului sunt descrise drept "apocaliptice" de autoritățile locale. 

Un crater uriaș s-a format lângă clădirile spitalului de copii cu 600 de paturi.  Trei persoane - inclusiv un copil, o fetiță de 6 ani, au fost ucise în atacul asupra spitalului.  Rusia a încercat să justifice bombardarea spitalului din Mariupol susţinând că el ar fi fost folosit ca "poziţie de luptă" de forţele ucrainene. Kremlinul a spus că a cerut informații de la armata rusă cu privire la acest caz care a oripilat comunitatea intenațională. Rusia a fost acuzată din nou de crime de război

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Peste 1200 de cadavre ridicate de pe străzi în Mariupol. ”Oamenii se atacă pentru mâncare”. Scene de groază în orașul asediat de ruși