Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Spital bombardat de ruși în Mariupol: trei morți, inclusiv un copil. Crater imens și gravide rănite. ”Este un genocid”

Revoltă internaţională după ce armata rusă a bombardat miercuri o maternitate și un spital de copii din Mariupol, sudul Ucrainei. Președinte Volodimir Zelenski a declarat că atacul este „dovada unui genocid” și a repetat apelul ca NATO să declare o zonă de excludere aeriană deasupra țării sale. Trei persoane - inclusiv un copil - au fost ucise în bombardament. Un bilanţ anterior anunţa 17 răniţi. Războiul dus de Rusia în Ucraina a intrat în ziua a 15-a. 

de Redactia Observator

la 10.03.2022 , 18:18

Mai multe explozii puternice, care s-au auzit de la un kilometru distanţă, au devastat spitalul de copii din Mariupol, oraş asediat de zece zile de armata rusă. Urmările bombardamentului sunt descrise drept "apocaliptice", un crater uriaș s-a format lângă clădirile spitalului cu 600 de paturi. „Distrugerea este colosală”, susțin autoritățile locale. Viceprimarul orașului asediat, Sergei Orlov, a declarat pentru BBC că trei persoane - inclusiv un copil - au fost ucise după ce ruşii au bombardat maternitatea și spitalul de copii în ziua 14-a de război. Un bilanţ anterior anunţa 17 răniţi, între care şi  femei însărcinate. Alte victime, inclusiv copii, ar putea fi îngropate sub ruine. „Sunt absolut sigur că acesta este al treilea spital pe care îl distrug în acest oraș”, a declarat Serghei Orlov. Acesta a mai spus că un spital cu 300 de paturi dedicat pacienților cu Covid a fost distrus de bombardamente marţi, împreună cu un centru de recoltare de sânge din Mariupol. „Sunt absolut sigur (acestea sunt) țintele lor”, a adăugat Orlov.

Organizația Mondială a Sănătății spune că a verificat cel puțin 18 atacuri diferite asupra unităților spitaliceşti din Ucraina de la începutul invaziei de pe 24 februarie. Rusia se apară şi spune că acuzațiile sunt fake news. Susţine că luptătorii ucraineni au mutat personalul și pacienții din spital și au stabilit acolo puncte de tragere pentru soldaţi. Clădirea în care se află spitalul pediatric este o fostă maternitate, ocupată în prezent de trupe ucrainene, susţine reprezentat rus la ONU, Dmitri Polianski. ”Iată cum se nasc fake news”, a spus el. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a acuzat Rusia că a comis o crimă de război. ”Invadatorii ruşi au săvârşit o crimă gravă. Un bombardament aerian în centrul oraşului Mariupol. Bombele au distrus o maternitate" a transmis Volodimir Zelenski. 

Cum se apără Rusia de acuzația de crimă de război

Vezi și

În ultimele zile, armata rusă a anunţat că va permite evacuarea civililor, dar operaţiunea a eşuat deoarece s-a deschis focul asupra convoaielor. Guvernul ucrainean îi acuză pe ruşi că reţin ca ostatici sutele de mii de localnici lipsiţi, de mai multe zile, de apă, hrană, căldură şi curent electric. În mai multe mesaje şi interviuri acordate presei occidentale, preşedintele Zelenski a cerut din nou ca NATO să instituie o "zonă de interdicţie aeriană" deasupra Ucrainei. Dar alianţa refuză să ia o asemenea măsură pentru a nu intra în conflict direct cu Rusia. În urma atacurilor armatei ruse şi-au pierdut viaţa peste 1200 de locuitori din Mariupol. 

Pe acelaşi subiect

”Astăzi trebuie să fim uniţi pentru a condamna această crimă de război a Rusiei! O bombă lansată din avion asupra unui spital, a unei maternităţi, este dovada hotărâtoare că are loc un genocid împotriva ucrainenilor.”, a transmis Volodimir Zelenski. Rusia a încercat să justifice bombardarea spitalului din Mariupol susţinând că el ar fi fost folosit ca "poziţie de luptă" de forţele ucrainene. Generalii ruşi l-au pus într-o postură jenantă şi pe preşedintele Putin când au recunoscut că în Ucraina sunt trimişi la luptă şi soldaţi în termen, adică tineri recrutați obligatoriu. Putin subliniase, repetat, că în lupte sunt implicaţi doar militari profesionişti. 

Ministerul britanic al apărării afirmă că ruşii au recunoscut, indirect, şi folosirea bombelor termobarice. Acestea absorb oxigenul din aer, ceea ce produce o explozie devastatoare cu puţini supravieţuitori. Pe lângă aceste arme sofisticate, aviaţia rusă ar lansa şi aşa-numite "dumb bombs", adică bombe fără sisteme de ţintire, care sporesc riscul de a provoca victime civile. 

Pe fondul continuării luptelor, discuţia de astăzi, din Turcia, dintre miniştrii de externe rus şi ucrainean, nu pare să aibă prea mari şanse de succes. Ambele părţi afirmă că nu vor accepta să facă nicio concesie. Iar preşedintele Zelenski consideră că doar convorbiri directe dintre el şi Vladimir Putin pot deschide calea păcii.

Pentru organizarea unei asemenea întâlniri, Zelenski a făcut apel la cancelarul german Olaf Scholz care a vorbit, apoi, la telefon cu Putin. ONU afirmă că, de la începutul conflictului, şi-au pierdut viaţa 516 civili, dar adaugă că numărul real este, probabil, mult mai mare. 

Volodimir Zelenski: Are loc un genocid. Cu ce au ameninţat spitalele Federaţia Rusă?

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, miercuri, într-un discurs, că acţiunile ruşilor în Ucraina reprezintă genocid. “Astăzi este ziua care defineşte totul. Defineşte cine este de partea cui. Bombele ruseşti au căzut pe un spital şi un spital de copii din Mariupol. Un spital de copii. O maternitate care funcţionează! Clădiri sunt distruse. Sunt 17 răniţi în acest moment. (...) Bombe de 500 de kilograme au fost aruncate de invadatori asupra oraşelor ucrainene. De multe ori. Un spital de copii. O maternitate. Cu ce au ameninţat acestea Federaţia Rusă? Ce fel de ţară este aceasta – Federaţia Rusă, care se teme de spitale şi de maternităţi şi le distruge? Femeile însărcinate urmau să tragă cu armele la Rostov? A jignit cineva din materninate pe vorbitorii de rusă? Ce a fost asta? A fost denazificarea spitalului? Deja depăşeşte nivelul atrocităţilor. Tot ce fac invadatorii la Mariupol depăşeşte nivelul atrocităţilor. Europeni! Ucraineni! Locuitori din Mariupol! Astăzi trebuie să fim uniţi în condamnarea acestei crime de război a Rusiei, care reflectă răul pe care invadatorii l-au adus pe pământul nostru”, a afirmat Zelenski.

“Oraşe distruse. Ce au făcut la Volnovaha, Harkiv, Izium, Ohtîrka, Cernihiv, Borodianka, Hostomel, Jitomir şi alte oraşe ucrainene, care nu au reprezentat niciodată o ameninţare pentru Federaţia Rusă. Spitale distruse. Şcoli, biserici, case distruse. Şi toţi oamenii ucişi. Toţi copiii ucişi. Bomba de la maternitate este dovada finală. Dovada că are loc un genocid. Europeni! Nu veţi putea spune că nu aţi văzut ce li s-a întâmplat ucrainenilor, ce li s-a întâmplat oamenilor din Mariupol. Aţi văzut. Ştiţi. Drept urmare, trebuie să măriţi sancţiunile împotriva Rusiei, astfel încât să nu mai aibă posibilitatea de a continua acest genocid”, a adăugat preşedintele ucrainean.

El a subliniat că trebuie să se pună presiune asupra Rusiei pentru ca aceasta să se aşeze la masa tratativelor şi să se pună capăt războiului. “Astăzi trebuie să le readucem curaj unora dintre liderii occidentali. Astfel încât în sfârşit ei să facă ceea ce trebuia să facă din prima zi a invaziei. Fie închideţi spaţiul aerian al Ucrainei, fie să ne daţi avioane de luptă ca să facem totul noi”. Zelenski a precizat că miercuri au fost salvaţi 35.000 de oameni prin coridoarele umanitare. “Vom continua mâine. Pregătim şase coridoare. Ne rugăm ca oamenii să fie scoşi din Mariupol, Izium, Volnovaha, etc. Să fie duşi în oraşe sigure ale Ucrainei noastre libere”, a adăugat el.     

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Spital bombardat de ruși în Mariupol: trei morți, inclusiv un copil. Crater imens și gravide rănite. ”Este un genocid”