Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Paul O'Grady, prezentator TV și comediant celebru, a murit la 67 de ani. Decesul "neaşteptat" i-a surprins pe toţi: abia jucase un rol în musicalul "Annie"

Paul O'Grady, prezentator TV și comediant, a murit la vârsta de 67 de ani. Partenerul său a anunțat moartea "neașteptată, dar liniștită" a celui care a devenit celebru cu personajul său de travestit scoțian Lily Savage.

de Redactia Observator

la 29.03.2023 , 10:30

Paul O'Grady, îndrăgitul prezentator TV și comediant care a intrat pe scenă cu personajul său de travestit Lily Savage, a murit la vârsta de 67 de ani. Partenerul său, Andre Portasio, a confirmat într-o declarație că O'Grady a murit "în mod neașteptat, dar liniștit" marți seara.

Vestea morţii lui Paul O'Grady

"Vă cerem, în aceste momente dificile, ca, în timp ce îi sărbătoriți viața, să ne respectați și intimitatea în timp ce ne confruntăm cu această pierdere", a declarat Portasio într-un comunicat, conform The Guardian"Va lipsi foarte mult celor dragi, prietenilor, familiei, animalelor și tuturor celor care s-au bucurat de umorul, inteligența și compasiunea sa. Știu că ar fi vrut ca eu să vă mulțumesc pentru toată dragostea pe care i-ați arătat-o de-a lungul anilor", a adăugat el.

Articolul continuă după reclamă

Cu câteva zile în urmă, O'Grady terminase de jucat rolul Miss Hannigan în musicalul Annie și urma să reia rolul în spectacolele din Marea Britanie și Irlanda în cursul acestui an.

Pe acelaşi subiect

Cine a fost Paul O'Grady

Născut în Tranmere, Cheshire, în 1955, O'Grady s-a mutat la Londra la vârsta de 20 de ani și a lucrat ca asistent social pentru consiliul Camden. Până în 1978, și-a dezvoltat numărul de travesti Lily Savage în cluburile gay, relatează Mediafax. O'Grady a intrat în atenția publicului larg în 1991, când a fost nominalizat la premiul Perrier, cel mai prestigios premiu de comedie din Marea Britanie, și a început să apară la radio și la televiziune.

A prezentat talk-show-ul The Paul O'Grady Show, premiat cu Bafta, Blankety Blank, emisiunea de jocuri cu celebrități Paul O'Grady's Saturday Night Line Up și rebootul emisiunii Blind Date, preluând frâiele de la prezentatoarea de lungă durată a emisiunii și prietena sa apropiată Cilla Black, care a murit în 2015.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Paul O'Grady, prezentator TV și comediant celebru, a murit la 67 de ani. Decesul "neaşteptat" i-a surprins pe toţi: abia jucase un rol în musicalul "Annie"