Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Papa Francisc vrea să se elucideze un mister vechi de 40 de ani. Cazul dispariției misterioase a fetei de la Vatican, redeschis

Una dintre cele mai mari mistere din Italia - dispariţia unei eleve la Vatican în urmă cu 40 de ani - a intrat marţi într-un nou capitol când fratele ei s-a întâlnit cu un investigator al Vaticanului căruia Papa Francisc i-a dat mână liberă să ajungă la capătul firului anchetei, oriunde ar putea duce aceasta, relatează Reuters.

de Redactia Observator

la 12.04.2023 , 09:19

Papa Francisc vrea să se elucideze un mister vechi de 40 de ani Papa Francisc vrea să se elucideze un mister vechi de 40 de ani - Profimedia Images

În ultimele patru decenii au fost deschise morminte, au fost exhumate oseminte şi teorii ale conspiraţiei au abundat în încercări de a determina exact ceea ce s-a întâmplat cu Emanuela Orlandi. Fiica unui angajat al Vaticanului a cărui familie locuia în Vatican, Emanuela Orlandi, pe atunci în vârsta de 15 ani, nu s-a mai întors acasă pe 22 iunie, 1983, după o lecţie de muzică la Roma.

Cazul, care a făcut obiectul unor investigaţii în Italia şi la Vatican, a revenit în atenţie la nivel mondial după lansarea la sfârşitul anului trecut pe Netflix a serialului "Vatican Girl".

Cazul dispariției misterioase a fetei de la Vatican, redeschis

Articolul continuă după reclamă

În ianuarie, procurorul şef al Vaticanului Alessandro Diddi a redeschis o anchetă anterioară neconcludentă a Vaticanului, având la bază dosare ale predecesorului său pensionar.

Fratele mai mare al Emanuelei, Pietro, şi avocatul familiei, Laura Sgro, s-au întâlnit marţi după-amiază, la Vatican, cu procurorul Alessandro Diddi.

Teoriile despre dispariţia tinerei Orlandi sunt diverse. În anii 1980, presa italiană a speculat că tânăra a fost răpită într-o încercare de a asigura eliberarea lui Mehmet Ali Agca, turcul închis în 1981 pentru că a încercat să-l asasineze pe Papa Ioan Paul al II-lea.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu introducerea votului de la 16 ani?
Observator » Ştiri externe » Papa Francisc vrea să se elucideze un mister vechi de 40 de ani. Cazul dispariției misterioase a fetei de la Vatican, redeschis