Video ONU: Criză umanitară fără precedent în Fâşia Gaza. Aproape două milioane de refugiaţi, fără apă, hrană sau adăpost
Fâşia Gaza se confruntă cu o criză umanitară fără precedent, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite. Aproximativ două milioane de palestinieni au fost mutaţi în jumătatea neocupată a enclavei şi suferă de o lipsă severă de hrană şi de apă.
Din clipa în care Israelul şi-a intensificat ofensiva militară, a blocat aprovizionarea cu alimente, medicamente şi combustibil. Palestinienii nu mai au nici electricitate, iar asta nu face decât să complice şi mai mult lucrurile.
Situaţie extremă în Gaza
De asemenea, Programul Alimentar Mondial a avertizat că mai are provizii pentru a menţine bucătăriile ambulante în funcţiune doar până săptămâna viitoare. Iar de săptămâna trecută, nu mai au la dispoziţie pachete cu alimente de bază care se distribuiau familiilor din taberele de refugiaţi. Voluntarii nu mai deţin nici măcar rezerve de făină, astfel că au închis brutăriile de care se ocupau. De luna trecută, Israelul a dispus crearea unor noi zone militarizate şi a ordonat strămutarea localnicilor, dar a susţinut - permanent - că oamenii au suficiente provizii, pentru că transporturile umanitare nu au fost blocate în perioada de încetare a focului.
După un an şi jumătate de război, peste 50 de mii de palestinieni au fost ucişi în confruntări, dintre care cel putin 15.000 de copii potrivit Unicef. 340.000 au fost răniţi grav cu posibile traume pe viaţă, iar 1 milion mutaţi dintr-o zonă în alta a enclavei în funcţie de bombardamentele israeliene.
"A trecut mai mult de o lună întreagă fără niciun pic de ajutor în Gaza. Fără mâncare, fără combustibil, fără medicamente, fără mărfuri de vânzare. Pe măsură ce ajutorul s-a secat, s-au redeschis porțile iadului. Poate că lumea rămâne fără cuvinte pentru a descrie situația din Gaza, dar nu vom fugi niciodată de adevăr. Calea actuală este o fundătură, total intolerabilă în ochii dreptului și istoriei internaționale", a declarat Antonio Guterres, Secretar General al Națiunilor Unite.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰