General rus, ucis într-o explozie în apropiere de Moscova. Bomba ar fi fost plasată într-o mașină și detonată de la distanță
O explozie puternică a avut loc vineri în orașul Balashikha, lângă Moscova. Potrivit presei ruse, un general, identificat ca fiind Yaroslav Moskalik, ar fi fost ucis în urma deflagrației. Informațiile preliminare indică faptul că bomba ar fi fost detonată de la distanță, iar ținta ar fi fost chiar oficialul rus. Deocamdată, autoritățile nu au confirmat oficial identitatea victimei.

- Funeraliile Papei Francisc, live, sâmbătă, de la ora 11:00, pe observatornews.ro
- Judecătorul care a anulat o decizie a CCR ar putea fi exclus. Colegii, avocaţii şi ministrul Justiţiei, şocaţi de situaţia creată
Generalul rus a fost ucis vineri după ce o mașină a explodat în orașul Balashikha din regiunea Moscovei, au anunțat agențiile de presă ruse Mash și Shot, citate de Reuters.
Potrivit Mash, ofițerul a fost identificat drept Yaroslav Moskalik, șef adjunct al Direcției principale de operațiuni a Statului Major al forțelor armate ruse.
Publicația Baza, care are surse în cadrul agențiilor de aplicare a legii din Rusia, a declarat că o bombă aflată într-o mașină parcată a fost detonată de la distanță atunci când generalul– care locuia în zonă – a trecut pe lângă ea, mai scrie Mediafax.
Nu a existat nicio confirmare oficială imediată din partea autorităților cu privire la cele întâmplate sau detalii despre identitatea generalului vizat.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰