Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O ură bolnavă a dus la o dublă crimă, în Austria. Primele cuvinte ale româncei, care o ucis o mamă şi pe fiul ei, după ce a ieşit din comă: ce a spus despre micuţul de 5 ani

Gelozie criminală. O româncă şi băieţelul ei de cinci ani au fost ucişi din răzbunare, într-un oraş din sudul Austriei. Cei doi au fost loviţi intenţionat cu maşina. Poliţiştii au crezut iniţial că a fost vorba de un accident, dar investigaţiile au scos la iveală că şoferiţa, tot o româncă, fusese căsătorită cu fostul iubit al victimei, iar copilul era al lui.

de Redactia Observator

la 31.01.2022 , 19:15

Dubla crimă, care a şocat Austria, a avut loc în Villach, un oraş liniştit aflat la graniţa cu Slovenia. Mama şi copilul mergeau pe marginea drumului, când maşina i-a lovit cu peste 100 de kilometri pe oră, pe o străduţă unde viteza legală este de doar 30 de kilometri pe oră. Femeia şi băieţelul ei au fost ucişi aproape pe loc. Şoferiţa şi-a continuat drumul încă 500 de metri. A fost găsită în maşina ei, în pădure, cu mai multe tăieturi la mâini, după ce ar fi încercat să-şi ia viaţa.

"Am intrat în stare de șoc. O asistentă medicală aflată în apropiere a început eforturi de reanimare. Au venit Poliția și Pompierii. Am numărat zece mașini de intervenție, circa 40 de polițiști și echipaje de salvare", a declarat Johann Messner, martor ocular al accidentului. O ură bolnavă a dus la dubla crimă. Ucigaşa, în vârstă de 37 de ani, era convinsă că fostul soţ s-a întors la fosta parteneră, cea cu care avea un băieţel. Bărbatul este austriac și locuiește la doar câteva sute de metri de mama copilului său. După divorţ, criminala a mai încercat să-şi confrunte rivala. În cele din urmă, s-a întors acasă, în Bucureşti. Dar gelozia a continuat s-o macine. De curând, a revenit în Austria cu gândul răzbunării. A găsit femeia în parc, însoţită de copil. S-au certat, iar victima şi-a luat băiatul de mână şi au plecat. Locuiau peste drum de parc.

Autoarea a fost internată la terapie intensivă. Medicii i-au indus coma pentru că era în stare de şoc

Vezi și

"Ceea ce ne-a surprins a fost, pe de-o parte, că o persoană conducând o mașină înmatriculată la Vorarlberg se afla în această zonă destul de rurală. Însă și faptul că există o legătură între tatăl copilului și fostul soț al șoferiței, în sensul că ambele femei au avut același partener. Niciuna dintre ele nu are în prezent o relație cu acesta", a declarat Markus Kitz, purtător de cuvânt, Procuratura Klagenfurt.

Tudorel Butoi, specialist în minţi criminale, crede că ucigaşa şi-a premeditat fapta. "Dublă crimă, comisă cu intenţie, făptuitoarea prevede ce are de făcut, şi acţionează cu întreaga eficienţă. Gelozia acţionează ca un resort hedonist, se obţine descărcare, satisfacţie în momentul în care rivala este îndepărtată cu mână proprie. După care a încercat să-şi ia şi ea viaţa. deci după ea, nimic", a declarat Tudorel Butoi, psiholog criminalist.

Autoarea a fost internată la terapie intensivă. Medicii i-au indus coma pentru că era în stare de şoc. Când s-a trezit, a fost audiată timp de patru ore. A dat vina pe presupusa rivală pentru eşecul căsniciei sale şi a mărturisit că a vrut să o ucidă. Susţine că nu a văzut copilul pe marginea drumului. Locul crimei a devenit altar. Oamenii au adus lumânări şi un ursuleţ, în timp ce acasă, în Maramureş, mama şi copilul sunt plânşi de familie şi prieteni.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » O ură bolnavă a dus la o dublă crimă, în Austria. Primele cuvinte ale româncei, care o ucis o mamă şi pe fiul ei, după ce a ieşit din comă: ce a spus despre micuţul de 5 ani