Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O dădacă din Statele Unite a omorât un bebeluş de 2 luni şi i l-a înapoiat mamei, spunându-i că doarme

Marissa Tietsort, de 28 de ani, din Wasau, Winsconsin a fost acuzată de  uciderea unui bebeluş de 2 luni, de care trebuia să aibă grijă, ca dădacă.

de Redactia Observator

la 07.01.2019 , 19:24

Marissa Tietsort, de 28 de ani, din Wasau, Winsconsin a fost acuzată de  uciderea unui bebeluş de 2 luni, de care trebuia să aibă grijă, ca dădacă.

Femeia ar fi omorât copilul, apoi l-a îmbrăcat într-un costum de iarnă şi l-a aşezat în maşină, pe scaunul special, destinat copiilor, lăsând-o pe mama acestuia să îl ridice.

Autorităţile au declarat că aceasta i-a dat înapoi copilul mamei, spunându-i că bebeluşul doarme.

Articolul continuă după reclamă

Tietsort se confruntă, de asemenea, cu acuzaţii de abuz asupra copilului, împotriva unei fetiţe de aproape 1 an, care a fost rănită în timpul îngrijirii sale, în august 2018.

Dădaca, mamă a cinci copii şi însărcinată cu al şaselea este acuzată de uciderea unui băieţel de doar două luni, pe care l-a returnat mamei acesteuia, sub pretextul că dormea.

Autorităţile au descoperit că mama copilului încerca să-şi reînvie copilul, oprită la o spălătorie, pe North Third Avenue, între West Wausau și West Union, dar copilul murise deja de câteva ore, din cauza unor leziuni la nivelul capului.

"Nu sunt un monstru, iubesc pe toată lumea"

Femeia era deja acuzată de omucidere intenţionată şi cu abuz asupra unei fetiţe de 11 luni pe care o avea în grijă, ca dădacă, în luna august 2018.

Înregistrările din timpul anchetei, arată că femeia îşi scotea copiii din casă atunci când voia să comită un abuz, iar autorităţile nu ştiau că ea născute un al cincilea copil sau că era însărcinată cu al şaselea.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Când a încercat să îşi scoată copilul din maşină, femeia a observat că “picioarele sale erau rigide şi rămase îndoite la genunchi” au declarat anchetatorii.

Părinţii lui Riley, Megan Royce şi Dylan Baum au declarat că au cunoscut-o pe femeie de peste un an, cu mult înainte să aibă nevoie de ajutorul ei pentru îngrijirea micuţului. Au acceptat să fie dădacă pentru copilul lor, dar în august, într-o zi, când şi-au luat copilul, au observat că micuţul avea vânătăi şi semne roşii pe faţă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Tietsort a devenit suspectă în moartea bebeluşului de doar două luni, la o săptămână după ce acuzaţiile au fost înaintate în cazul fetiţei abuzate în luna august.

"Sunt o mamă minunată"

Cel puţin alte două cazuri au fost descoperite, în care copii aflaţi sub îngrijirea ei au fost duşi la spital cu hemoragii cerebrale.

Femeia a transmis un mesaj printr-o scrisoare trimisă judecătorului Jill Falstad, care s-a ocupat de caz, în vederea audierii.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Un răspuns de la biroul apărătorului public nu a fost însă returnat femeii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » O dădacă din Statele Unite a omorât un bebeluş de 2 luni şi i l-a înapoiat mamei, spunându-i că doarme