Antena Meniu Search
x

Curs valutar

NYT: Explozia cu 17 victime din Kostiantînivka, provocată de o rachetă ucraineană. Reacţia Kievului: "Demilitarizarea completă e o necesitate vitală"

Explozia din oraşul Kostiantînivka, care a ucis 17 civili, inclusiv un copil, a fost provocată, de fapt, de o rachetă ucraineană, arată dovezile, potrivit New York Times.

de Redactia Observator

la 19.09.2023 , 17:56

Dovezile sugerează că o explozie mortală produsă luna aceasta într-o piaţă aglomerată din oraşul Kostiantinivka, în estul Ucrainei, a fost cauzată de o rachetă rătăcită lansată de Ucraina, a relatat marţi The New York Times, potrivit news.ro.

Dovezile sugerează că dezastrul de la Kostiantinivka a fost provocat de o rachetă ucraineană

Ucraina a declarat că explozia din 6 septembrie, care a ucis cel puţin 17 persoane, a fost cauzată de o rachetă rusească.

Articolul continuă după reclamă

"Dovezile colectate şi analizate de New York Times, inclusiv fragmente de rachetă, imagini din satelit, relatări ale martorilor şi postări pe reţelele sociale, sugerează cu tărie că lovitura devastatoare a fost rezultatul unei rachete rătăcite a apărării antiaeriene ucrainene, lansată cu un sistem de lansare Buk", a scris publicaţia americană.

Pe acelaşi subiect

Aceasta citează experţi în domeniul apărării antiaeriene care au declarat că rachete precum cea care a lovit Kostiantinivka pot devia de la curs dintr-o varietate de motive, inclusiv o defecţiune electronică sau faptul că au o aripioară de ghidare care este deteriorată sau forfecată în timpul lansării.

Racheta a apărut din direcţia teritoriului controlat de Ucraina

Ziarul a mai precizat că imaginile camerelor de securitate arată că racheta a zburat spre Kostiantinivka din direcţia teritoriului controlat de Ucraina, nu din spatele liniilor ruseşti.

The New York Times spune, de asemenea, că există dovezi care arată că, cu câteva minute înainte de atac, armata ucraineană lansase două rachete sol-aer spre linia frontului rusesc din oraşul Drujkivka, situat la 16 km nord-vest de Kostiantinivka. Ziarul citează doi martori care au declarat că au văzut rachetele lansate din Drujkivka în direcţia liniei de front ruseşti în jurul orei când a avut loc lovitura. Unul dintre martori susţine că rachetele au mers în direcţia Kostiantinivka.

NYT precizează că măsurătorile găurilor provocate de explozie şi fragmentele găsite la faţa locului corespund rachetei 9M38, care este lansată de un vehiculul antiaerian mobil Buk.

Sistemul Buk este folosit atât de Ucraina, cât şi de Rusia.

Incidentul continuă să fie investigat

Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent informaţiile publicate de NYT. Un consilier prezidenţial ucrainean nu a răspuns deocamdată la solicitările de comentarii ale Reuters.

The New York Times a citat un purtător de cuvânt al forţelor armate ucrainene, care a declarat că serviciul de securitate al ţării investighează incidentul şi că, în conformitate cu legislaţia naţională, nu poate face alte comentarii.

Rusia a profitat de aceste dezvăluiri ale presei americane şi a declarat marţi că Ucraina este responsabilă pentru explozia produsă la Kostiantinivka.

Ucraina îşi recunoaşte vina

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Ucraina a tras o rachetă 9M38 cu un sistem de rachete sol-aer Buk care a lovit oraşul pe 6 septembrie.

"Chiar dacă a fost un act neintenţionat, este evident pentru toată lumea: demilitarizarea completă a regimului de la Kiev nu este doar o cerinţă, ci o necesitate vitală", a comentat Zaharova.

La momentul atacului, Ucraina a acuzat Rusia pentru acest lovitură, preşedintele Volodimir Zelenski susţinând că este o dovadă a necesităţii de a distruge "răul rusesc".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » NYT: Explozia cu 17 victime din Kostiantînivka, provocată de o rachetă ucraineană. Reacţia Kievului: "Demilitarizarea completă e o necesitate vitală"