Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Nuntă lângă patul de spital al fiicei bolnave, în UK. Bebeluşul este tratat pentru o afecţiune rară încă de când s-a născut

Momentul emoţionant în care un bebeluș a fost domnișoară de onoare la nunta părinților ei. Evenimentul a avut loc lângă patul ei de spital unde este tratată.

de Redactia Observator

la 02.07.2021 , 09:34

Nuntă lângă patul de spital al fiicei bolnave, în UK Nuntă lângă patul de spital al fiicei bolnave, în UK - Profimedia Images

Karim, în vârstă de 38 de ani, și Louise Rezaie, și-au sărbătorit ziua cea mare alături de fiica lor Layla, în vârstă de șase luni. Cea mică urmează un tratament pentru o boală rară. Layla s-a născut în ziua de Crăciun, dar a rămas la spital de atunci din cauza unei afecțiuni genetice. 

Cuplul, din Torquay, Devon, a făcut pasul cel mare pe 21 mai, la Bristol Children's Hospital. Echipa unităţii medicale aranjase ca nunta să aibă loc într-o secţie a spitalului, astfel încât să poată fi de faţă şi bebeluşul, potrivit Daily Mail

Cei doi îndrăgostiţi au avut un tort, baloane, ghirlande din flori. Numeroase fotografii de familie au umplut secția pentru a le face ziua şi mai specială. Karim, în vârstă de 38 de ani, a spus: ''Am vrut mereu să ne căsătorim alături de Layla, fiica noastră. A fost, evident, frumos efortul depus''.

Articolul continuă după reclamă

Fetiţa suferă de o afecţiune genetică rară

Layla suferă de sindromul CHARGE, o mutație genetică aleatorie care i-a afectat alimentația, vederea și inima, dar mai are și alte complicații. ''Toată ziua a fost foarte magică. Angajaţii au depus un efort uriaș pentru a aranja totul cu decorațiuni și cu muzică, pentru a lua legătura cu rudele noastre și pentru a înregistra videoclipuri pentru oamenii care ar putea fi acolo.''

Mai mulţi oameni s-au oferit voluntari în ziua respectivă, de la un fotograf profesionist la un stilist. ''Layla era acolo și a fost fantastic, dar ni s-a amintit cât de slabită era, dar a fost totuși minunat să se poată întâmpla. Medicii au spus că ar putea dura săptămâni sau luni înainte să o aducem acasă.''

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Nuntă lângă patul de spital al fiicei bolnave, în UK. Bebeluşul este tratat pentru o afecţiune rară încă de când s-a născut