Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Nu vor exista învingători în cazul unui război nuclear". Scrisoarea trimisă de Vladimir Putin americanilor

Președintele Rusiei Vladimir Puțin a trimis luni o scrisoare membrilor conferinţei „Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare” în care spune că nu pot exista câștigători într-un război nuclear și că o astfel de luptă nu ar trebui să înceapă vreodată.

de Antonia Roşu

la 02.08.2022 , 11:55

"Nu vor exista învingători în cazul unui război nuclear". Scrisoarea trimisă de Vladimir Putin americanilor "Nu vor exista învingători în cazul unui război nuclear". Scrisoarea trimisă de Vladimir Putin americanilor - Profi Media

Liderul rus a făcut acest comentariu într-o scrisoare adresată participanților celei de-a zecea conferințe de revizuire a "Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare”, care se desfășoară la New York. "Suntem pentru siguranţa egală și indivizibilă a tuturor membrilor comunității mondiale.”

Cuvintele sale adresate forumului au părut menite să prezinte Rusia ca o putere nucleară responsabilă, relatează ABC News. Cu toate acestea, scrisoarea se află în contradicţie cu declarațiile anterioare ale lui Vladimir Putin și ale altor politicieni ruși, care au fost interpretate de Occident ca amenințări nucleare implicite.

Rusia a fost acuzată pe scară largă de intensificarea tensiunilor atunci când, la câteva zile după invazia sa din Ucraina în februarie, președintele Vladimir Putin a pus forțele nucleare ale Rusiei în alertă maximă.

Articolul continuă după reclamă

Rusia a ameninţat cu utilizarea armelor nucleare în cazul în care existența statului este pusă în pericol

Pe acelaşi subiect

El a amenințat, de asemenea, că oricine stă în calea Rusiei se va confrunta cu consecințe "pe care nu le-aţi mai văzut niciodată în istorie ". Strategia Rusiei include utilizarea armelor nucleare în cazul în care existența statului este pusă în pericol.

Războiul a intensificat tensiunile geopolitice la niveluri nemaivăzute de la criza rachetelor cubaneze din 1962. Politicienii din Rusia și Statele Unite au vorbit public despre riscul celui de-al treilea Război Mondial.

Liderii susţin că lumea se află în cel mai mare pericol din timpul Războiului Rece încoace

Directorul CIA, William Burns, a declarat în aprilie că, având în vedere eșecurile suferite de Rusia în Ucraina, „nu putem trata cu indiferenţă amenințarea reprezentată de o potențială recurgere la arme nucleare tactice sau arme nucleare mai mici”.

Statele Unite sunt gata să negocieze un nou acord privind armele nucleare cu Rusia și au cerut Moscovei să-și demonstreze capacitatea de a ajunge la un consens, a declarat președintele american Joe Biden înaintea conferinței "Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare” de la New York.

Antonia Roşu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri externe » "Nu vor exista învingători în cazul unui război nuclear". Scrisoarea trimisă de Vladimir Putin americanilor