Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto "Nu am fost eu. Am găsit-o moartă". Mamă ucisă cu peste 30 de lovituri de cuțit, în Italia. Floriana a încercat să se apere cu mâinile goale de furia iubitului

Paolo Riccone, consultant financiar, este singurul suspect în cazul unei crime cumplite, în Italia. Este acuzat că și-a înjunghiat până la moarte partenera de 49 de ani, pe Floriana Floris, în casa lor Piazza XX Settembre din Incisa Scapaccino, provincia Asti. După ce a comis oroarea, bărbatul a încercat să se sinucidă, dar a fost salvat.

de Veronica Micu

la 12.06.2023 , 09:29

"Nu am fost eu. Am găsit-o moartă în drum spre casă", le-a spus bărbatul carabinierilor, care l-au găsit în stare de confuzie, întins în pat, cu sânge pe haine, relatează today.it. Acesta ar fi înjunghiat-o de zeci de ori pe Floriana, apoi a supravegheat cadavrul timp de două zile. 

Femeia de 49 de ani a fost descoperită fără suflare vineri, 9 iunie. Fiica victimei, îngrijorată pentru că nu mai reușea să dea de mama ei, a alertat poiția. Până și vecinii observaseră prea mult timp mașina stând pe stradă și erau suspicioși. Carabinierii și pompierii au intrat în casa Florianei din Piazza XX Settembre, în fața lor apărând un tablou înfiorător: o femeie moartă și un bărbat cu venele de la încheieturile mâinilor tăiate. Crimă și tentativă de sinucidere.

Italianul a stat lângă cadavrul femeii două zile

Articolul continuă după reclamă

Oroarea s-ar fi produs cu cel puțin 48 de ore în urmă, iar ucigașul ar fi vegheat cadavrul.

Pe acelaşi subiect

Când anchetatorii l-au găsit acasă, lângă cadavru, singurul lucru pe care l-a spus Paolo Riccone a fost că și-a găsit iubita moartă. Prin urmare, nu a existat o mărturisire, însă bărbatul va trebui să fie audiat de anchetatori atunci când starea lui de sănătate o va permite. El se află în continuare internat la spitalul din Asti, în comă farmacologică, după ce a ingerat înălbitor precum și câteva tranchilizante. Rănile pe care și le-a provocat cu un cuțit în brațe, probabil în încercarea de a-și tăia venele după crimă, nu sunt îngrijorătoare. 

Floriana a încercat să se apere cu mâinile goale

Autopsia efectuată sâmbătă a arătat că Floriana a fost înjunghiată de peste 30 de ori. Avea răni și pe mâini, indicând că ar fi încercat inițial să se apere. Moartea datează cu aproximativ 48 de ore înainte de descoperirea cadavrului, care a avut loc vineri. 

Motivul crimei este necunoscut. Doar Paolo Riccone va putea oferi elemente utile pentru anchetă atunci când va fi interogat. 

Paolo Riccone și Floriana Floris erau împreună de ani de zile. Bărbatul era văduv după ce soția lui murise cu un deceniu în urmă. Recent, bărbatul ar fi manifestat unele probleme psihiatrice.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » "Nu am fost eu. Am găsit-o moartă". Mamă ucisă cu peste 30 de lovituri de cuțit, în Italia. Floriana a încercat să se apere cu mâinile goale de furia iubitului