Foto Nouă plaje au fost închise în Sydney, după ce pe ţărm şi-au făcut apariţia mai multe reziduuri neobişnuite sub formă de bilă
Nouă plaje din Sydney au fost închise după ce reziduuri în formă de bilă au fost descoperite eşuate de-a lungul ţărmului, au anunţat marţi autorităţile locale, transmite agenţia DPA.
Plajele au fost închise din cauza descoperirii unor "reziduuri albe/gri, în formă de bilă", printre locurile în care au fost găsite numărându-se emblematica plajă Manly, din zona Northern Beaches din Sydney.
Consiliul din Northern Beaches a declarat că a fost alertat cu privire la resturile descoperite de Autoritatea de protecţie a mediului (EPA) din statul New South Wales. Consiliul a precizat că în acest caz "colaborează îndeaproape cu agenţia de stat pentru a colecta probe pentru testare".
Ce spun autorităţile din Australia
"Până în prezent, majoritatea probelor identificate sunt de mărimea unei bile, cu câteva dintre ele mai mari", a declarat consiliul. "Consiliul organizează îndepărtarea în siguranţă a materialului şi inspectează alte plaje", a adăugat instituţia, sfătuind totodată publicul să nu se apropie de aceste reziduuri.
- "UE şi-a pierdut dreptul de a vorbi în numele României". Predicţiile pentru 2025 ale lui Patruşev, mâna...
- Prinţesa Kate, diagnosticată cu cancer, anunţă că boala a intrat în remisie: "Este o uşurare"
- "Sunt vremuri pline de provocări". Două focare mari de incendii din Los Angeles, de nestăvilit. Pompierii se tem...
- Baluri, focuri de artificii şi o ceremonie specială. SUA se pregătesc de 4 zile de poveste cu ocazia învestirii...
- FSB anunță dejucarea unei tentative de otrăvire a angajaților într-o uzină militară
Unele plaje populare din Sydney, inclusiv Coogee, aflată în suburbiile estice, au fost închise în octombrie după descoperirea unor misterioase obiecte negre în formă de bilă. Un eveniment similar s-a petrecut din nou, în decembrie, în zona din apropierea aeroportului Sydney.
În ceea ce priveşte reziduurile găsite eşuate în octombrie, EPA a declarat că, potrivit rezultatelor, "originea lor este probabil o sursă care eliberează deşeuri mixte", adăugând că aceasta nu a putut fi identificată.
Ulterior, cercetătorii de la Universitatea din New South Wales (UNSW) din Sydney au declarat că obiectele în formă de bilă descoperite în octombrie nu erau formaţiuni naturale şi nu puteau fi atribuite exclusiv unei scurgeri de petrol, aşa cum s-a crezut iniţial.
"Seamănă cel mai bine cu deşeurile generate de om", a declarat luna trecută profesorul de la UNSW Jon Beves, enumerând "molecule care derivă din ulei de gătit şi reziduuri de săpun, substanţe chimice PFAS (substanţe perfluoroalchilate şi polifluoroalchilate - n.r.), compuşi steroidieni, medicamente antihipertensive, pesticide şi medicamente veterinare" printre "sutele de componente diferite" găsite în aceste bile.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰