Drama trăită de o franţuzoaică după ce a pierdut 830.000 de euro îndrăgostindu-se de "Brad Pitt". Cel mai popular post TV a retras reportajul despre ea
O femeie escrocată în Franța de un fals Brad Pitt a devenit victima unor acțiuni de hărțuire cibernetică după recenta difuzare a unui reportaj televizat despre situația ei, ceea ce a determinat marți postul TF1 să retragă acea producție de pe toate platformele sale, informează AFP, citată de Agerpres.
"Reportajul difuzat duminică (12 ianuarie 2025) a stârnit un val de hărțuire la adresa unui martor. Pentru protejarea victimelor, am decis să îl retragem de pe platformele noastre", precizează un mesaj publicat pe contul emisiunii 'Sept a Huit' de pe rețeaua de socializare X.
Victima, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a relatat că a plătit 830.000 de euro unui escroc care pretindea că era Brad Pitt
Având prenumele Anne și filmată cu fața spre cameră, victima, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a relatat că a plătit 830.000 de euro unui escroc care pretindea că era Brad Pitt și care îi trimitea selfie-uri false, documente de identitate false, recurgând la ajutorul inteligenței artificiale pentru a-i risipi îndoielile.
Susținând că avea nevoie de bani pentru a plăti o operație din cauza unui cancer la rinichi, falsul Brad Pitt a reușit să obțină sume importante de bani de la această femeie, care este astăzi ruinată și care a trecut prin trei tentative de sinucidere. Potrivit reportajului difuzat de TF1, victima a depus plângere în instanță și este în prezent internată într-o clinică specializată în tratarea depresiilor grave.
După difuzarea reportajului, ea a devenit ținta glumelor unor internauți care au ironizat presupusa ei credulitate. Clubul de fotbal din Toulouse, un oraș din sudul Franței, a distribuit pe rețeaua de socializare X un mesaj însoțit de un fotomontaj care se adresează victimei și ironiza situația ei: "Bună ziua, Anne, Brad ne-a spus că va fi pe stadion miercuri (...) Vii și tu?".
În urma criticilor, acest club din prima divizie franceză a revenit ulterior asupra inițiativei sale și a prezentat "scuzele sale cele mai sincere". Compania americană Netflix a publicat un mesaj pe rețeaua de socializare X recenzând patru filme disponibile pe platforma sa în care joacă starul american. "4 filme de văzut cu Brad Pitt (vă promitem), e un cadou", se afirmă în acel mesaj.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰