Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ninsorile au făcut prăpăd în Grecia. E mai frig decât în Suedia sau Norvegia, mii de persoane au rămas blocate în nămeți pe autostradă

Ninsorile abundente care s-au abătut în ultimele 24 de ore asupra Greciei au făcut prăpăd în mai multe zone din țară. Pe o autostradă din apropierea Atenei mii de persoane au rămas blocate în mașini, fiind nevoie de intervenția armatei elene.

de Daniel Murărescu

la 25.01.2022 , 16:09

În Grecia, echipaje de salvare, inclusiv armata elenă, au lucrat toată noaptea de luni spre marţi pentru evacuarea miilor de persoane rămase blocate în maşinile lor pe o autostradă de lângă Atena, după ninsorile abundente şi viscolul sever care s-au abătut luni asupra ţării, acoperind capitala cu un strat gros de zăpadă şi provocând haos în traficul rutier, relatează Reuters.

Peste 3.500 de persoane au fost evacuate până marţi dimineaţă, iar alţi conducători auto şi-au părăsit vehiculele şi au mers pe jos, pe Attiki Odos, principala şosea de centură a Atenei, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Giannis Oikonomou. Potrivit AGERPRES, marți dimineață mai erau blocate aproximativ 1.200 de autoturisme. 

Zăpadă de un metru în Erythres, o localitate din nord-vestul Atenei:

Articolul continuă după reclamă

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

A intervenit armata din Grecia, după ninsorile abundente

"Am avut o noapte foarte dificilă şi eforturi de evacuare supraomeneşti au loc la această oră pe autostrada Attiki Odos", a declarat el pentru postul naţional de televiziune din Grecia. "Ne aflăm încă într-o fază foarte dificilă a operaţiunii, iar prognozele arată că vom continua să ne confruntăm cu mari dificultăţi pentru încă o bună perioadă de timp", a adăugat oficialul elen.

Trombă filmată în portul Insulei Skopelos:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Întrucât temperaturile au scăzut foarte mult pe timpul nopţii, soldaţii greci au distribuit alimente, apă potabilă şi pături şoferilor blocaţi în zăpadă, unii dintre ei rămânând peste 10 ore în vehiculele lor. Imaginile transmise de posturile de televiziune arată mii de autovehicule acoperite de zăpadă pe acea autostradă.

Autorităţile din Grecia au declarat ziua de marţi sărbătoare publică, închizând administraţiile publice şi firmele private, cu excepţia supermarketurilor, farmaciilor şi benzinăriilor din regiunea metropolitană Atena şi din unele dintre insulele elene.

Imagini cu pagubele făcute de ninsori în Nea Eritreea, Kifisià:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În Grecia, mai frig decât în Norvegia sau Suedia

Mai multe zone din Atena au fost afectate de întreruperi ale alimentării cu electricitate. Cincisprezece călători au fost răniţi atunci când o locomotivă a încercat să tragă un tren în care se aflau 200 de pasageri şi care rămăsese blocat în urma ninsorilor abundente din centrul Greciei.

De altfel, în Grecia a fost mai frig decât un Suedia sau Norvegia în cursul zilei de marți. Potrivit meteorologilor eleni, această furtună de zăpadă, denumită Elpida, va continua până miercuri. 

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Ninsorile au făcut prăpăd în Grecia. E mai frig decât în Suedia sau Norvegia, mii de persoane au rămas blocate în nămeți pe autostradă