Antena Meniu Search
x

Curs valutar

NASA şi Pentagonul vor testa o rachetă cu propulsie nucleară ce i-ar putea duce pe astronauţi pe Marte într-un timp record

Statele Unite intenţionează să testeze până în 2027 un motor de navă spaţială alimentat prin fisiune nucleară, ca parte a unui efort pe termen lung al NASA de a găsi metode mai eficiente de a trimite astronauţi pe Marte în viitor, relatează The Guardian, citat de news.ro.

de Redactia Observator

la 25.01.2023 , 08:42

NASA şi Pentagonul vor testa o rachetă cu propulsie nucleară ce i-ar putea duce pe astronauţi pe Marte într-un timp record

Şeful agenţiei spaţiale americane, Bill Nelson, a declarat marţi că a încheiat un parteneriat cu agenţia de cercetare a armatei americane, DARPA, pentru "a dezvolta o tehnologie avansată de propulsie termică nucleară”, astfel încât acest motor să poată fi lansat până în 2027. "Cu ajutorul acestei tehnologii, astronauţii ar putea călători spre şi dinspre spaţiul cosmic mai repede ca niciodată -  o capacitate majoră pentru a pregăti misiunile cu echipaj uman pe Marte", a declarat Nelson, citat într-un comunicat al NASA.

O rachetă nucleară termică ar putea fi de trei până la patru ori mai eficientă decât rachetele convenţionale

Potrivit NASA, o rachetă nucleară termică ar putea fi de trei până la patru ori mai eficientă decât rachetele alimentate în mod convenţional şi ar reduce timpul de călătorie, un element cheie pentru a ajunge pe planeta roşie. Proiectul este menit să dezvolte un sistem de propulsie de pionierat pentru călătoriile spaţiale, mult diferit de sistemele chimice predominante de la începutul erei moderne a rachetelor, în urmă cu aproape un secol.

Articolul continuă după reclamă

"Utilizarea unei rachete nucleare termice permite un timp de tranzit mai rapid, reducând riscurile pentru astronauţi", arată NASA. Într-o rachetă nucleară termică, un reactor de fisiune nucleară produce temperaturi foarte ridicate. Această căldură este transferată unui combustibil lichid, transformat în gaz şi - ca într-o rachetă convenţională - este expulzat printr-o duză pentru a asigura propulsia.

Pe acelaşi subiect

"DARPA şi NASA au o lungă istorie de colaborări de succes", a declarat directoarea agenţiei de cercetare militară, Stefanie Tompkins, menţionând ca exemplu racheta Saturn V, care a trimis misiunile Apollo pe Lună. DARPA, agenţia ştiinţifică a armatei americane, este responsabilă pentru multe inovaţii ale secolului XX, inclusiv internetul.

Dezvoltarea acestui nou tip de lansator "va fi crucială pentru a transporta mai rapid şi mai eficient materiale pe Lună şi, în cele din urmă, oameni pe Marte", a adăugat ea. NASA a efectuat teste cu o rachetă nucleară în urmă cu mai bine de 50 de ani, dar proiectul a fost oprit din cauza reducerilor bugetare şi a tensiunilor din timpul Războiului Rece.

NASA, care a testat cu succes anul trecut noua sa navă spaţială Artemis, de ultimă generaţie, ca o trambulină spre Lună şi apoi spre Marte, speră să trimită oameni pe planeta roşie cândva în anii 2030, ca parte a programului său "Moon to Mars".

Conform NASA, folosind tehnologia actuală, călătoria până la Marte ar dura aproximativ şapte luni. Deocamdată, inginerii nu ştiu cât de mult timp ar putea fi economisit cu ajutorul tehnologiei nucleare, dar Bill Nelson, administratorul Nasa, a declarat că aceasta ar permite navelor spaţiale şi oamenilor să călătorească în spaţiul cosmic cu o viteză record.

Misiunea Artemis 2 a NASA, care va trimite oameni în jurul Lunii pentru prima dată în mai bine de jumătate de secol, este programată pentru 2024. Misiunea ulterioară, Artemis 3, care ar putea veni anul următor, va aduce astronauţi, inclusiv prima femeie, pe suprafaţa Lunii pentru prima dată din 1972.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » NASA şi Pentagonul vor testa o rachetă cu propulsie nucleară ce i-ar putea duce pe astronauţi pe Marte într-un timp record