Video Momentele importante ale războiului din Ucraina. Doi ani de bombardamente, sute de mii de morți și o lume în pragul catastrofei
Război în Ucraina. Au trecut doi ani de la invazia rusă în Ucraina şi pacea se lasă aşteptată. Pe front, maşina de luptă condusă de Vladimir Putin termină în avantaj ofensiva de iarnă, cucerind teritorii mici. Liderii europeni continuă să susţină Ucraina cu bani şi armament, în timp ce Statele Unite ale Americii se concentrează mai mult pe alegerile pentru vitorul preşedinte. Iată momentele importante ale conflictului de la graniţa noastră şi felul în care ne-a schimbat lumea.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
La doi ani de la invazia Ucrainei, o linie de front de 1.000 de kilometri desparte cele două armate. Pe 24 februarie 2022, Vladimir Putin pornea ofensiva totală şi spera să ocupe Ucraina în trei săptămâni.
- Cristi Popovici, reporter Observator: În prima lună de război, armatele comandate de Putin ajungeau până la periferia capitalei Kiev. Mii de civili au fost atunci masacraţi în toată ţara, iar Europa era în stare de şoc. Timp de un an, ucrainenii au rezistat eroic şi, cu ajutor internaţional, au reuşit să recucerească aproape toate teritoriile invadate. Între timp, ruşii, mai numeroşi, au preluat iniţiativa pe frontul de est, şi la început de 2024 au reuşit să cucerească un oraş strategic important, Avdiivka.
Ororile războiului din Ucraina au cutremurat întreaga lumea
La Bucha, sute de cadavre au fost aruncate în gropi comune, iar imaginile au devenit simbolul atrocităţilor comise de ruşi. Vladimir Putin a fost acuzat de Curtea Penală Internaţională de crime de război.
- Ursula von der Leyen promite Ucrainei şi mai mult sprijin din partea UE: muniţii şi investiţii în apărare....
- Doi ani de război în Ucraina. Zelenski: Vom învinge. Liderii europeni, la Kiev pentru a-şi arăta sprijinul...
- Cronologie: Cele mai importante evenimente în cei doi ani de război din Ucraina
- Doi ani de război în Ucraina. Rușii nu și-au atins obiectivele militare. Ce urmează: Experţii răspund la...
- Interviu cu Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării în R. Moldova: În cazul anexării "Transnistria va fi...
- Şeful NATO, declaraţie în premieră: Kievul are voie să lovească ţinte militare ruseşti din afara Ucrainei
Bilanţul conflictului dă fiori: în ultimele 24 de luni au murit în jur de 500.000 de oameni, ruși și ucraineni. Pierderile militare ale Rusiei depăşec 300.000i de oameni, iar ale ucrainenilor ar fi la jumatăte, în jur de 150.000, însă lor li se adaugă peste 50.000 de civili.
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, însoţită de premierii Italiei, Canadei şi Belgiei, au mers astăzi la Hostomel, un bastion al rezistenţei ucrainene, unde s-au întâlnit cu preşedintele Zelenski.
- VOLODIMIR ZELENSKI, preşedintele Ucrainei: În acest loc, Putin a vrut să câștige bătălia pentru capitala noastră, o bătălie cheie a acelei război-fulger pe care îl plănuise. Și aici a experimentat prima și cea mai fundamentală înfrângere.
- URSULA VON DER LEYEN, preşedinta Comisiei Europene: Europa va continua să stea alături de voi atâta timp cât este nevoie. Cu mai mult sprijin financiar, mai multă muniție, mai mult antrenament pentru trupele voastre, mai multă apărare antiaeriană.
Dacă sprijinul Europei pentru Ucraina rămâne constant, cel din partea Statelor Unite a intrat în impas. Democraţii lui Joe Biden şi republicanii lui Donald Trump sunt prinşi în campania pentru prezidenţiale, iar războiul din Ucraina este folosit de ambele părţi pentru a-şi atrage votanţii.
- JOE BIDEN, preşedintele SUA: Eşecul în încercarea de a sprijini Ucraina în acest moment critic nu va fi uitat niciodată în istorie. Va fi măsurat și va avea impact în deceniile următoare.
La Bucureşti, sute de ucraineni au protestat în faţa ambasadei Rusiei
- Ihor Prokopchuk, ambasadorul Ucrainei în Românei: Aş vrea să exprim o profundă recunoştinţă faţă de poporul român, pentru susţinerea şi ajutorul acordat Ucrainei în aceşti doi ani de război.
- Anton Sushkov, Humanity UA: Războiul nu s-a terminat. Războiul se întâmplă, mai sângeros decât ar fi imaginabil. Foarte mulţi oameni mor chiar acum în Ucraina şi, fără susţinere, nu ştim în ce casă va intra răul data viitoare.
Marşuri de susţinere pentru Ucraina au fost în toată Europa. În tot acest timp, Rusia a bombardat pentru a două noapte la rând oraşul Odesa: au murit 6 civili şi au fost răniţi alţi 12. Ucrainenii, în schimb, au doborât o aeronavă rusă A-50, pe coasta mării Azov.
- URSULA VON DER LEYEN, preşedinta Comisiei Europene: Fix în urmă cu doi ani, părea că totul este pierdut şi că Kievul va cădea în câteva zile. Dar Kievul a rezistat. Curajul vostru i s-a împotrivit lui Putin.
Dronele ucrainene au lovit cea mai mare fabrică de oțel din Rusia. Atacul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă. Surse ucrainene au revendicat lovitura care a produs un mare incendiu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰