Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mihail Gorbaciov: lăudat de lumea întreagă, dar dispreţuit în Rusia. Ce credea de fapt despre Vladimir Putin

Ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciova murit marţi, la vârsta de 91 de ani, într-o clinică din Moscova. Sănătatea sa era de mai multă vreme în declin din cauza unei boli de rinichi. Gorbaciov rămâne în istorie drept un personaj controversat. În timp ce în Occident este văzut drept omul care a pus capăt în mod paşnic Războiului Rece, în Rusia natală este considerat vinovat pentru destrămarea Uniunii Sovietice.

de Redactia Observator

la 31.08.2022 , 16:27

Mihail Gorbaciov: lăudat de lumea întreagă, dar dispreţuit în Rusia. Ce credea de fapt despre Vladimir Putin Mihail Gorbaciov: lăudat de lumea întreagă, dar dispreţuit în Rusia. Ce credea de fapt despre Vladimir Putin - Profimedia

Președintele rus Vladimir Putin a transmis condoleanţe după moartea lui Mihail Gorbaciov, dar cei doi nu s-au înţeles mereu, relatează BBC. Fostul lider sovietic a devenit în ultimii ani un critic puternic al actualului lider de la Kremlin. Pentru Putin, sfârșitul Uniunii Sovietice - din timpul lui Gorbaciov - a fost o greșeală tragică.

Gorbaciov a spus într-un interviu pentru BBC în 2013 că l-a sprijinit pe Putin în timpul primului său mandat de președinte, în urmă cu mai bine de două decenii, dar apoi relațiile dintre cei doi s-au acrit. El a condamnat legile restrictive date de Putin, numindu-le un "atac la adresa drepturilor cetățenilor" şi a spus că liderul rus ar trebui să-și schimbe stilul și "să nu se teamă de propriul popor".

Liderul sovietic care a dărâmat Cortina de Fier a mai spus că cercul interior al lui Putin este plin de "hoți și oficiali corupți”. Cu toate acestea, în 2014, Gorbaciov a apărat anexarea peninsulei Crimeea. Ucraina i-a interzis intrarea în țară timp de cinci ani din cauza declarațiilor de atunci

Articolul continuă după reclamă

Ce credea Gorbaciov despre Vladimir Putin

Pe acelaşi subiect

În 2016, Gorbaciov a declarat pentru publicația britanică The Sunday Times că ar fi procedat la fel ca Putin în cazul Crimeei și a numit ”catastrofală” deteriorarea relațiilor dintre Rusia și Occident. La sfârșitul anului trecut, înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia, Gorbaciov a criticat ”aroganța” americană de după Războiul Rece pe care a numit-o cauza tensiunilor în Europa de Est.

În ciuda fricțiunilor lor, în martie 2021, când Gorbaciov a împlinit 90 de ani, Putin l-a lăudat ca fiind ”unul dintre cei mai remarcabili oameni de stat ai timpurilor moderne, cu un impact considerabil asupra istoriei națiunii noastre și a lumii.”

Părerea lui Gorbaciov despre Vladimir Putin a oscilat între laudele ușoare și critica aspră, comentează BBC. ”Uneori își pierde cumpătul”, a spus Gorbaciov în 2013 despre liderul rus, referindu-se la un comentariu făcut de Putin. Liderul rus l-a avertizat pe Gorbaciov să aibă grijă ce spune după ce acesta a criticat public conducerea sa  ”Am senzația că este foarte tensionat și îngrijorat”, a spus Gorbaciov. "Nu totul merge bine. Cred că ar trebui să-și schimbe stilul și să facă schimbări în regimul său".

În 2014 Gorbaciov a susținut discursul Kremlinului conform căruia expansiunea NATO către Ucraina este o amenințare pentru Rusia. Gorbaciov a fost un critic al sancțiunilor occidentale și a susținut invadarea și anexarea Crimeei, în urmă cu 8 ani. Dar s-a declarat împotriva invadării actuale a Ucrainei. La o zi după invazia de pe 24 februarie, el a dat o declarație în care a cerut ”o încetare a ostilităților și începerea imediată a negocierilor de pace”.

”Nu există nimic mai prețios în lume decât viețile umane”, a adăugat el. Conflictul din Ucraina l-a supărat pe Gorbaciov. Jurnalistul Alexei Venidiktov, critic al Kremlinului, a declarat în iunie pentru Forbes Rusia că Gorbaciov i-a spus că simte că războiul lui Putin i-a distrus munca de o viață.

Mihail Gorbaciov: erou pentru lumea întreagă, trădător pentru ruşi

Mihail Gorbaciov a devenit secretarul general al Partidului Comunist în 1985. A introdus reforme de neconceput, până atunci, pentru societatea sovietică. Oamenii puteau critica deschis partidul, iar micii întreprinzători aveau libertatea de a începe unele afaceri. În relaţiile internaţionale a pledat pentru dezarmare, semnând un tratat cu Statele Unite care interzicea folosirea rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune. Şi, spre deosebire de predecesorii săi, nu a intervenit brutal atunci când în statele est-europene au apărut mişcări anti-comuniste.

Mihail Gorbaciov a avut o relaţie specială şi cu omologul său de la Casa Albă, Ronald Reagan. Deşi preşedintele american îl critica public pe Gorbaciov pentru că reformele sale nu merg până la acordarea libertăţii totale pentru popoarele aflate sub controlul URSS, în spatele uşilor închise, cei doi aveau o relaţie de amiciţie. 

Pe durata mandatului său, Gorbaciov a reuşit să câştige simpatia occidentalilor. A luat premiul Nobel pentru pace în 1990, pentru normalizarea relaţiilor dintre Moscova şi Occident.  A intrat şi în cultura populară nu doar datorită politicilor, ci şi a semnului său de naştere, pata de pe frunte. În 1997, Gorbaciov a filmat o reclama la Pizza Hut.

Însă acasă, Gorbaciov nu a avut parte de aceeaşi apreciere. După căderea regimurilor comuniste din Europa de Est, evenimente pe care liderul de la Moscova nu a încercat să le împiedice, statele din Uniunea Sovietică şi-au cerut la rândul lor independenţa. În 1991, Uniunea Sovietică se destrăma. Un lucru pe care, mai târziu, ruşii nu i l-au iertat lui Gorbaciov. Când a candidat din nou la preşedinţie, în 1996, acesta a obţinut doar 0,5 la sută dintre voturi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile fac suficient pentru a preveni violențele dintre clanurile interlope din Capitală?
Observator » Ştiri externe » Mihail Gorbaciov: lăudat de lumea întreagă, dar dispreţuit în Rusia. Ce credea de fapt despre Vladimir Putin