Mesajul lui Xi Jinping de Anul Nou. Ce i-a transmis preşedintele chinez lui Putin
Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat marţi, în mesajul de Anul Nou, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, relatează Reuters, potrivit news.ro.
Ambele părţi ale Strâmtorii Taiwan aparţin „uneia şi aceleiaşi familii”, a spus el în alocuţiunea televizată cu ocazia Anului Nou 2025.
Invazia Rusiei în Ucraina în 2022 a dat naştere temerilor că Beijingul ar putea folosi, de asemenea, tactica de forţă pentru a recupera insula separatistă, care are un guvern democratic, dar pe care China o consideră teritoriul său.
Mesajul lui Xi Jinping pentru Putin
De altfel, într-un schimb de urări cu Vladimir Putin cu ocazia Anului Nou, liderul chinez Xi Jinping i-a transmis, la câteva luni după ce au încheiat un „parteneriat strategic de nouă eră”, că China şi Rusia au avansat întotdeauna „mână în mână” pe calea cea bună, a relatat marţi agenţia oficială chineză de ştiri Xinhua.
- Topul celor mai atrăgătoare locuri de cazare din lume. Cea mai ieftină vilă este pe malul mării şi costă doar...
- Ninsori de coşmar în vestul Europei. Şosele blocate, zboruri anulate şi zeci de accidente din cauza zăpezii
- Furtună de iarnă în SUA. Stare de urgenţă în mai multe state: sunt aşteptate cele mai mari ninsori din ultimul...
- Christian Stocker, succesorul lui Karl Nehammer la conducerea Partidului Popular din Austria. Va fi şi cancelar...
- Cauza morţii regizorului Jeff Baena. Soţul actriţei Aubrey Plaza s-a sinucis, arată raportul medico-legal
Cei doi lideri au convenit în luna mai să aprofundeze relaţiile bilaterale şi să coopereze în domenii de interes reciproc, cum ar fi Taiwanul, Ucraina şi rivalul reciproc Statele Unite.
Agenţia rusă de presă RIA l-a citat pe ambasadorul Moscovei la Beijing care a declarat vinerea trecută că Xi va vizita Rusia în 2025.
În cadrul unui schimb de urări de Anul Nou cu preşedintele rus Vladimir Putin, Xi a lăudat încrederea reciprocă şi coordonarea strategică dintre cele două ţări şi şi-a exprimat dorinţa de a menţine legături strânse cu Putin.
Cooperarea China-Rusia în diverse domenii va continua să conducă la noi oportunităţi de dezvoltare, a adăugat Xi.
Liderul chinez a fost primit la Kremlin ca un „prieten drag” în 2023, după ce a obţinut un al treilea mandat la conducerea Chinei, fapt fără precedent, în timp ce Putin a fost reales în martie anul acesta pentru un al cincilea mandat la Kremlin, care îi asigură rămânerea la putere cel puţin până în 2030.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰