Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mărturia terifiantă a lui "Rambo", un militar irlandez ce a luptat pentru Ucraina: "E măcel. E înspăimântător să vezi un T-72 lângă tine, nu ar trebui să mai fiu viu"

Război în Ucraina. Contraofensiva ucraineană înaintează mai lent decât pronosticurile iniţiale ale experţilor occidentali. Ruşii au construit linii defensive incredibil de greu de străpuns, astfel că încercările ucrainenilor se lovesc practic de un zid.

de Redactia Observator

la 12.07.2023 , 09:41

Mărturia terifiantă a lui "Rambo", un militar irlandez ce a luptat pentru Ucraina: "E măcel. E înspăimântător să vezi un T-72 lângă tine, nu ar trebui să mai fiu viu" - Captura YouTube

Dincolo de câmpurile minate, militarii ucraineni sunt "aşteptaţi" de tiruri de mitraliere şi bombardamente de artilerie. Şi dacă asta nu-i opreşte, ruşii trimit în luptă tancurile. Astfel, linia frontului se transformă într-un veritabil "abator". Sunt victime atât de partea ruşilor, cât şi de partea ucrainenilor. Aşa descrie situaţia din prima linie, "Rambo", un militar de 28 de ani din Dublin venit în Ucraina să lupte împotriva ruşilor. "Pe 'linia zero' este groază. Este oroare. Există pur și simplu un genocid. Este un măcel. Sunt oameni morți peste tot. Ruși morți. Ucraineni morți...cea mai mare problemă cu care ne confruntăm când mergem în tranșee este să călcăm peste toate cadavrele care sunt deja acolo de la ultimii oameni care au intrat în luptă. Genul acesta de lucruri te bântuie cu adevărat", a declarat într-un reportaj realizat de SkyNews, "Rambo", pe numele său real Rhys Byrne.

Tancurile ucrainene s-au retras, un T-72 le-a "înlocuit"

Acesta a povestit şi cum a decurs ultima misiune în care a fost implicat înainte de a pleca din Ucraina. Byrne spune că lui şi unităţii sale li s-a ordonat să captureze un tranşeu al ruşilor, "să-l cureţe" şi să se menţină poziţia până aveau să ajungă trupele de suport. Nimic nu a mers conform planului. Fără sprijin aerian, drone sau avioane de luptă, unitatea din care făceau parte englezi, americani şi ucraineni, nu a avut prea multe şanse. Mai mult, cele două tancuri ucrainene care susţineau atacul s-au retras atunci când au observat un T-72 rusesc.

Articolul continuă după reclamă

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Byrne a crezut că tancul ruşilor este unul ucrainean, dar s-a trezit brusc la realitate când ruşii au tras în ei. Un obuz i-a zburat chiar pe deasupra capului: "Am fost aproape de moarte. Nu ar trebui să mai fim în viaţă". Militarii au scăpat după ce a apărut în zonă un Humvee. S-au îngheshuit toţi în maşină şi au reuşit să iasă de sub tirul tancului rusesc.

Imaginea războiului, o amintire care va dăinui

"Ni s-a spus că era o linie de tranșee rusești și că sarcina noastră este să intrăm în tranșee, să le curățăm și să le menținem până când vin unitățile auxiliare și apoi ne întoarcem. Tancul începe să ne urmărească. Și asta este terifiant când vezi un mare T-72 venind după tine și ești într-un pick-up Humvee. Da, este ca un cuțit fierbinte prin unt. Deci, din nou, țipăm cu toții, conducem Humvee-ul. Deveneam nebuni. Nu ar trebui să fim în viață. Adică, am fost aproape de moarte, a fost mai aproape decât aproape... a fost cu adevărat îngrozitor", a declarat Rhys Byrne.

Plecat din Ucraina, irlandezul spune că şi-ar dori să uite cât mai repede imaginile oribile de pe front, dar este conştient că acest lucru nu se va întâmpla prea curând. Cel mai probabil, amintirea războiului, cu toate ororile lui, îi vor rămâne într-un colţ al minţii pentru tot restul vieţii. "Ar trebui să devină o amintire pentru mine. Atât va fi. O amintire pe care voi încerca să o împing, să o împing, să o împing în urmă, pe care sper să o uit. Dar știu că mă va bântui. Se va întoarce", a mai declarat "Rambo".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Mărturia terifiantă a lui "Rambo", un militar irlandez ce a luptat pentru Ucraina: "E măcel. E înspăimântător să vezi un T-72 lângă tine, nu ar trebui să mai fiu viu"