Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mai multe zone montane din Europa, lovite brusc de ninsori puternice. Stratul de zapadă depășește deja 30 de cm în Alpi

Europa se confruntă deja cu primele ninsori ale sezonului. În Italia, în Pasul Gardena, turiştii s-au bucurat de nea în ţinute de vară, iar în unele zone circulaţia a fost îngreunată. Europa Centrală se pregăteşte însă pentru ceea ce urmează a fi cele mai grave inundaţii din ultimele decenii. 

de Redactia Observator

la 13.09.2024 , 11:01

Anotimpul pare să se fi schimbat într-o zi în Pasul Gardena unde turiştii au avut parte de o surpriză albă. Îmbrăcaţi în pantaloni scurţi, au ieşit imediat în omăt pentru a profita din plin de iarna timpurie.

Turist: Este o ninsoare la care nu ne-am aşteptat! Am ieşit în haine de vară... a fost subit, dar foarte frumos, pentru că noi venim de la mare şi nu ne aşteptam. Cel mai fericit este câinele care s-a jucat şi s-a distrat în zăpadă. Este prima dată când vede zăpadă.  

Italia, lovită de ninsori în septembrie

Vezi și

S-au depus până la 10 centimetri de zăpadă, dar asta nu i-a oprit pe cei veniţi din toate colţurile lumii să plece în drumeţii. Autorităţile i-au rugat însă să renunţe dacă nu au echipament corespunzător de iarnă. De acelaşi peisaj de poveste au avut parte şi turiştii din Pasul Sella. Aici, însă, s-a circulat cu greu - un autocar a rămas blocat şi a fost nevoie de un plug de zăpadă pentru a curăţa drumul. Chiar dacă s-a format coadă, şoferii au folosit timpul de aşteptare pentru a admira împrejurimile pictate într-un alb imaculat. 

Pe acelaşi subiect

Tânăr: Este superb, există puţin disconfort, dar este minunat, fantastic... cine s-ar fi aşteptat?

13 regiuni se află astăzi sub alertă galbenă de furtuni, iar meteorologii spun că pot fi apărea şi rafale puternice de vânt. 

Ciclonul Boris loveşte Europa Centrală în weekend

Peste ocean, Uraganul Francine care a măturat sudul Statelor Unite şi-a pierdut din intensitate. Vântul, care a bătut şi cu 160 de kilometri pe oră în Louisiana, a provocat pagube semnificative. 

De fenomene meteorologice extreme se pregăteşte şi Europa Centrală care ar urma să fie lovită în acest weekend de ciclonul Boris. Ar avea loc cele mai grave inundaţii din ultimele decenii, unele zone din Cehia şi Polonia putând înregistra până la 400 de litri de apă pe metru pătrat. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Mai multe zone montane din Europa, lovite brusc de ninsori puternice. Stratul de zapadă depășește deja 30 de cm în Alpi