"Cei 3 copilași încă își așteaptă tăticul, dar nu așa". Valeriu a murit pe o șosea din Italia. Mergea acasă de Paște, la familia din R. Moldova
Un bărbat din R. Moldova a pierit cumplit pe o șosea din Italia. Valeriu era tată a trei copiii și a murit pe loc în urma impactului puternic. Bărbatul venea spre casă pentru că își dorea să fie cu familia de Paște. Drumul lui s-a oprit brusc, după ce s-a izbit violent de un parapet.

Potrivit autorităților din Italia, Valeriu s-a stins pe autostrada A1 din Italia. Oboseala și-ar fi spus cuvântul și, la un moment dat, ar fi pierdut controlul volanului iar mașina lui s-a izbit violent de parapetele de pe șosea, potrivit Știri MD.
"Cei trei copilași încă își așteaptă tăticul acasă"
La sosirea echipajelor de urgență, Valeriu era deja în stop cardiac și nu s-a mai putut face nimic pentru el. Trei copilași vor crește acum fără tată. Potrivit rudelor, bărbatul se afla în drum spre casă pentru că voia să petreacă Paștele alături de soție și de copii.
Într-un scenariu cu adevărat macabru, Valeriu va ajunge acasă la familie în sicriu.
"Viața este un cadou pe care îl primim zilnic, dar nu știm pentru cât timp. Să ne-o trăim cu demnitate și semnificație! Drum lin, Valeriu. A rămas o familie distrusă, trei copilași au rămas orfani de tată. Este o durere de nedescris. Cei trei copilași încă își așteaptă tăticul acasă, dar nu așa", este mesajul sfâșietor al familiei sale.
Familia bărbatului face un apel către oameni pentru sprijin financiar în vederea repatrierii corpului neînsuflețit în R. Moldova.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰