Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Măcel la un meci de fotbal din Indonezia. Bilanțul a crescut la 174 de morți, după o busculadă pe teren

Cel puţin 174 de persoane au murit într-o învălmăşeală creată după ce poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa fanii unei echipe de fotbal care au pătruns pe teren după un meci care a avut loc sâmbătă seara în oraşul Malang, din provincia Java de Est din Indonezia, a declarat viceguvernatorul provinciei Java de Est, Emir Dardak, la postul Kompas TV, scrie Agerpres. Un bilanţ anterior indica 129 de morţi.

de Redactia Observator

la 02.10.2022 , 20:10

Poliţia, care a calificat evenimentul drept revoltă, a încercat să-i convingă pe suporteri să se întoarcă în tribune şi a tras cu gaze lacrimogene după ce doi poliţişti au murit. Multe victime au fost călcate în picioare, conform AFP.

Majoritatea a murit din cauza lipsei de oxigen în învălmăşeală creată după ce fanii au invadat terenul stadionului Kanjuruhan, unde gazdele Arema Malang au pierdut 3-2 în faţa clubului rival Persebaya Surabaya, a declarat şeful poliţiei provinciale Nico Afinta. A fost pentru prima dată în peste 20 de ani când echipa Arema a pierdut în faţa Persebaya Surabaya.

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Reuters prezintă o cronologie a tragediei, explicând că la finalul meciului, puţin după ora locală 22:00, după fluierul arbitrului, suporteri supăraţi de la echipa gazdă au invadat terenul. Imagini video înregistrate de un martor Reuters arată ciocniri între suporteri şi poliţişti chiar pe teren.

Nico Afinta a declarat că s-a creat o busculadă la una dintre porţile stadionului. Ţipete puteau fi auzite către poarta de ieşire, în timp ce fanii încercau să fugă, între aceştia fiind prinse şi femei cu copii, potrivit unei relatări postate pe Twitter de un suporter.

În înregistrări video transmise la televiziunile locale pot fi văzuţi suporteri leşinaţi căraţi în afara stadionului. Ciocnirile au continuat între suporteri şi poliţie şi în afara stadionului, iar în imagini şi înregistrări video postate pe social media puteau fi observate maşini de poliţie carbonizate.

Într-o postare pe Instagram, ministrul pentru securitate al Indoneziei, Mahfud MD, a scris că stadionul era umplut dincolo de capacitatea sa maximă. Mahfud MD a explicat că fuseseră emise 42.000 de bilete în condiţiile în care capacitatea maximă a stadionului era de 38.000 persoane.

Într-un discurs video transmis duminică dimineaţa, preşedintele Joko Widodo a cerut asociaţiei de fotbal să suspende toate meciurile din prima ligă a ţării, BRI Liga 1, până la încheierea anchetei poliţiei.

Toate meciurile din competiţie au fost suspendate timp de o săptămână în urma incidentului, iar Asociaţia Indoneziană de Fotbal (PSSI) a declarat că Arema nu va mai găzdui niciun meci în restul sezonului. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Măcel la un meci de fotbal din Indonezia. Bilanțul a crescut la 174 de morți, după o busculadă pe teren