Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Localnicii au mers în munţi ca să vadă cu ochii lor zăpada, de aproape. Privelişti inedite în Mallorca, după ninsoare

Insula Mallorca a căpătat în ultimele zile o înfăţişare cu totul neobişnuită. În urma unei ninsori abundente, un strat consistent de zăpadă s-a depus la altitudini mai mari. Localnicii s-au grăbit să se bucure de atmosfera unei ierni adevărate deoarece zăpada nu va rezista prea mult când soarele va reveni pe cer. 

de Redactia Observator

la 30.01.2023 , 08:53

Numele insulei Mallorca este asociat în primul rând cu verile însorite şi petrecerile pe plajă. Acum, însă, pe insulă a venit iarna adevărată, ceea ce se întâmplă foarte rar.

A nins aproape o zi întreagă, iar stratul de zăpadă a trecut de 15 centimetri, e drept că numai în zona muntoasă, la peste 600 de metri altitudine. "Nici nu mai arată ca Mallorca!", a scris, entuziast, un localnic pasionat de meteorologie. Numeroşi locuitori ai oraşelor de pe malul mării au mers în munţi ca să vadă cu ochii lor zăpada, de aproape.

Privelişti inedite în Mallorca, după ninsoare

Vezi și

Nu au ezitat să parcurgă un drum lung pe jos, deoarece mai multe şosele au fost închise traficului auto, pentru ca şoferii neobişnuiţi cu zăpada să nu provoace accidente. 

Nici răcirea bruscă a vremii, de la 25 de grade la mai puţin de zero, nu i-a întristat pe localnici, pentru care şi frigul este o senzaţie aproape inedită. În zilele următoare, se prevede că temperatura va reveni la normal iar ninsoarea ar putea fi înlocuită de ploaie, furtună şi grindină. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Localnicii au mers în munţi ca să vadă cu ochii lor zăpada, de aproape. Privelişti inedite în Mallorca, după ninsoare