Lavrov: "Anglo-saxonii se pregătesc serios pentru o confruntare de durată". Reacţia lui Putin la primul congres al Mişcării Internaţionale a Rusofililor
Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, i-a salutat marţi pe participanţii la primul congres al Mişcării Internaţionale a Rusofililor, care se desfăşoară la Moscova, şi a evidenţiat hotărârea acestora de a lupta împotriva manifestărilor antiruse în lume, transmite EFE, citată de Agerpres.
"Apreciem mult hotărârea dumneavoastră de nezdruncinat de a combate campania rusofobă, dorinţa dumneavoastră de a dezvolta dialogul şi cooperarea umanitară reciproc avantajoasă", a declarat Putin, într-o telegramă publicată de Kremlin. Preşedintele rus s-a declarat convins că sus-menţionatul congres "se va desfăşura într-o manieră constructivă şi va produce proiecte şi iniţiative comune promiţătoare, menite să întărească prietenia, încrederea şi înţelegerea reciprocă".
Luând cuvântul la ceremonia de începere a primului congres al Mişcării Internaţionale a Rusofililor, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a susţinut că nazismul se extinde tot mai mult în ţările europene. "Odată cu crearea unor blocuri precum AUKUS (o alianţă între Australia, Regatul Unit şi SUA pentru dotarea cu submarine cu propulsie nucleară intitulată - n.r.) şi cu extinderea structurilor NATO către Asia, lumea anglo-saxonă declară că se pregăteşte serios pentru o confruntare de durată", a declarat Lavrov.
Şeful diplomaţiei ruse a susţinut că "vedem nu doar neonazism, vedem nazism care cuprinde tot mai multe ţări. Vedem cum în faţa ochilor noştri se distruge istoria, se distrug monumente sfinte". "Suntem adulţi", a insistat Lavrov, "nu încercăm să ne uităm la alţii peste umăr, aşa cum o fac colegii noştri occidentali, care le cer public tuturor, inclusiv ţărilor care reprezintă mari civilizaţii extrem de vechi, să le îndeplinească ordinele".
În opinia ministrului rus, aceasta este diferenţa faţă de ''civilizaţia occidentală, obsedată cu măreţia şi exclusivismul ei, care luptă practic până la moarte pentru a-şi păstra cu toate mijloacele dominaţia pe care o pierde pe scena internaţională''.
La congres participă, între alţii, şeful Mişcării Naţionale a Rusofililor din Bulgaria, Nikolai Malinov, şi reprezentantul special al Rusiei pentru Relaţiile Umanitare cu SUA şi Japonia, actorul american Steven Seagal, căruia Putin i-a decernat la începutul lunii martie Ordinul Prieteniei pentru "uriaşa sa contribuţie la cooperarea culturală şi umanitară internaţională". Rusia a denunţat în repetate rânduri o campanie antirusă în Occident după lansarea invaziei sale în ţara vecină Ucraina, aminteşte EFE.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰